Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Kievul acuză Rusia că a aruncat în aer barajul Kahovka din interiorul hidrocentralei pentru a opri avansul trupelor ucrainene în Herson

Război în Ucraina. Barajul Kahovka a fost aruncat în aer de forţele ruse pentru a împiedica avansarea trupelor ucrainene în regiunea sudică Herson, a declarat duminică adjunctul ministrului Apărării, Hanna Maliar, transmite Reuters.

de Redactia Observator

la 11.06.2023 , 17:10

Ucraina acuză Rusia că a aruncat în aer barajul din Kahovka interiorul hidrocentralei pentru a opri avansul trupelor în Herson Ucraina acuză Rusia că a aruncat în aer barajul din Kahovka interiorul hidrocentralei pentru a opri avansul trupelor în Herson - Profimedia Images

Ucraina a acuzat forţele ruse că au aruncat în aer barajul din interiorul hidrocentralei asociate. Barajul a fost sub ocupaţie rusă încă din primele săptămâni ale invaziei Rusiei, din februarie anul trecut. Moscova a dat vina pe Ucraina pentru distrugerea barajului.

Fiecare parte a acuzat-o pe cealaltă că bombardează civili în timp ce se desfăşoară eforturile de salvare. ”Explozia hidrocentralei Kahovka a fost efectuată se pare cu intenţia de a împiedica forţele de apărare ucrainene să lanseze o ofensivă în sectorul Herson”, a afirmat Maliar în aplicaţia de mesagerie Telegram.

Ea a spus că acţiunea, care a declanşat o inundaţie vastă care a inundat oraşe şi sate, a prins rezidenţi şi a măturat case întregi, a avut ca scop, de asemenea, să permită desfăşurarea rezervelor ruseşti în zonele Zaporijia şi Bahmut.

Articolul continuă după reclamă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că în Ucraina au loc operaţiuni contraofensive şi defensive. Nu a dat detalii.

Pe acelaşi subiect

Ucrainenii avansează cu 1.400m pe linia frontului, în Bahmut

Un purtător de cuvânt al armatei a declarat că forţele ucrainene de contraatac au avansat până la 1.400 de metri în mai multe secţiuni ale liniei frontului, în apropierea oraşului Bahmut, din estul ţării.

Forţele terestre ucrainene au declarat duminică că soldaţii Brigăzii 68 de Vânătoare Separate au eliberat satul Blahodatne din regiunea Doneţk. Nu au oferit detalii, dar un videoclip publicat a arătat mai mulţi soldaţi ucraineni plantând un steag ucrainean în fereastra unei clădiri puternic avariate.

”Invadatorii s-au opus, dar până la urmă nu au putut rezista asaltului lupilor nestăpâniţi!”, au spus Forţele pe Facebook. Reuters nu a putut verifica imediat declaraţia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Kievul acuză Rusia că a aruncat în aer barajul Kahovka din interiorul hidrocentralei pentru a opri avansul trupelor ucrainene în Herson