Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Joe Biden a dezvăluit de ce a folosit Rusia rachete hipersonice: Putin este cu spatele la zid. Ucrainenii fac ravagii

Acuzațiile false ale Rusiei că Ucraina deține arme biologice și chimice arată faptul că președintele rus Vladimir Putin ia în considerare el însuși să folosească astfel de arme în războiul său împotriva Ucrainei, a declarat luni președintele american. ”Va exista o nouă ordine mondială și trebuie să o conducem” a mai spus Joe Biden. Declarațiile au fost făcute la un eveniment al oamenilor de afaceri americani. 

de Redactia Observator

la 22.03.2022 , 13:34

Joe Biden a dezvăluit de ce a folosit Rusia rachete hipersonice: Putin este cu spatele la zid. Ucrainenii fac ravagii Joe Biden a dezvăluit de ce a folosit Rusia rachete hipersonice: Putin este cu spatele la zid. Ucrainenii fac ravagii - Profimedia

Președintele american Joe Biden l-a acuzat luni pe Vladimir Putin că se pregătește să folosească arme chimice și biologice în Ucraina, a avertizat companiile americane că Rusia ar putea lansa atacuri cibernetice pe scară largă și a confirmat că liderul de la Kremlin a folosit rachete hipersonice în Ucraina lăsând de înțeles acesta că ar fi disperat, potrivit discursului său publicat de Casa Albă.

Biden: Front unit în NATO și Pacific, doar India a fost ezitantă

Joe Biden le-a transmis corporațiilor americane în cadrul unui eveniment la Washington că le mulțumește pentru sancțiunile anunțate de multe companii, deși nu au fost obligate să facă asta.  ”Ceea ce faceți în ceea ce privește donațiile pentru Ucraina și încetarea operațiunilor în Rusia fără ca nimeni să solicite asta. Vreau să precizez acest lucru: sunteți pe cont propriu în încetarea operațiunilor în Rusia. Nu toți, dar mulți au (n.r.făcut-o). Nu numai voi, ci în întreaga lume.” le-a transmis Biden oamenilor de afaceri americani. 

Articolul continuă după reclamă

”Și pentru prima dată - pe acest subiect, permiteți-mi să spun asta - pentru prima dată de când Putin a început să adune soldați de-a lungul graniței cu Ucraina, am convovat o reuniune de urgență a NATO în Europa pentru a transmite că trebuie să fim uniți.

Pe acelaşi subiect

Singurul lucru de care sunt convins, cunoscându-l destul de bine pe Putin - pe cât posibil de bine un lider poate cunoaște un alt lider - este că (Putin) se baza pe faptul că va putea diviza NATO. Nu s-a gândit niciodată că NATO va rămâne decisă, total și complet unită.

Și vă asigur: NATO nu a fost niciodată mai puternică sau mai unită în întreaga sa istorie decât este astăzi, în mare parte din cauza lui Vladimir Putin.

Ca răspuns la agresiunea sa, am prezentat un front unit pe tot curprinsul NATO și în Pacific. Cu o posibilă excepție în cazul Indiei care este oarecum ezitantă în această situație. Dar Japonia a fost extrem de puternică, la fel și Australia, în ceea ce privește abordarea agresiunii lui Putin. Am prezentat un front unit în NATO și Pacific.

Și ați făcut foarte multe pentru a ne ajuta să impunem sancțiuni și să provocăm costuri - costuri reale pentru economia rusă. Și vedem acum că a contat. A fost foarte important ceea ce ați făcut cu toții. Nu toți dintre voi, dar - nu sugerez că ar trebuit să o faceți – dar aceia dintre voi care ați făcut un pas mare, a făcut o mare diferență. Și personal, în calitate de președinte, sunt recunoscător pentru asta.”

Biden: Ucrainenii fac ravagii în rândul armatei ruse

Biden a mai transmis că SUA s-au angajat cu 2 miliarde de dolari în NATO și că armele trimise Kievului îi ajută pe ucraineni să facă ravagii printre forțele ruse. ”Răspunsul nostru funcționează, pentru că ucrainenii luptă atât de curajos și folosesc echipamentul pe care l-am oferit - doar Statele Unite s-au implicat cu peste 2 miliarde de dolari în NATO. Ideea că nu au suficiente echipamente sofisticate pur și simplu nu este corectă.

Și nu vreau să irosesc timp să intru în toate detaliile aici, dar ideea este că ei (ucrainenii) au fiecare echipament, fiecare piesă de echipament care potrivit armatei noastre și a armatei NATO are sens și îi ajută să facă ceea ce fac. Și fac ravagii asupra armatei ruse, fie că este vorba despre tancurile lor, elicopterele lor sau avioanele lor”.

Biden: Putin a lansat rachete hipersonice pentru că restul rachetelor nu sunt în siguranță absolută

Liderul american a confirmat că Rusia a folosit rachete hipersonice în Ucraina și a explicat de ce a făcut Putin acest pas: ”Și, dacă observați, rușii au lansat o racheta hipersonică, pentru că este singurul lucru pe care îl pot lansa în siguranță absolută. Este, după cum știți cu toții, o armă cu consecințe. Dar cu același focos pe ea ca orice altă rachetă lansată. Nu face o diferență atât de mare, cu excepția faptului că este aproape imposibil să o oprești. Aceasta este motivul pentru care o folosesc.

Acum Putin stă cu spatele la zid. Nu a anticipat amploarea sau puterea unității noastre. Și cu cât este mai mult lipit cu spatele de zid, cu atât mai mare este severitatea tacticilor pe care le poate folosi.”

Biden: Putin e cu spatele la zid, ia în calcul utilizarea de arme chimice şi biologice în Ucraina

Președintele american a mai transmis că a avertizat pe toți partenerii SUA că Putin pregăteste atacuri cu arme chimice și biologice în Ucraina. ”Am mai văzut asta. A condus o mulțime de operațiuni de tip atac fals. Ori de câte ori începe să vorbească despre ceva ce crede că NATO, Ucraina sau Statele Unite sunt pe cale să facă, înseamnă că se pregătește să o facă. Nu e o glumă.

Poate vă amintiți, așa cum le-am spus câtorva dintre voi în această dimineață că am reușit să declasific o gamă întreagă de operațiuni pregătite de ruși fără a deconspira sursele și metodele. Și am reușit să informeze pe toată lumea despre ceea ce va urma. Și i-am convins pe mulți dintre prietenii noștri din întreaga lume că știm ce sunt pe cale să facă rușii.

Putin este lipit cu spatele la zid. Și acum vorbește despre noi atacuri false pe care le pune la cale, inclusiv afirmă că noi avem arme biologice și chimice în Europa - pur și simplu nu este adevărat. Vă garantez.

Rușii sugerează, de asemenea, că Ucraina are arme biologice și chimice. Acesta este un semn clar că se gândește să le folosească pe ambele. El a folosit arme chimice în trecut și ar trebui să fim atenți la ceea ce urmează să vină. Știe că vor exista consecințe grave din cauza frontului unit al NATO, dar ideea este aceasta: este real.

Biden: Rusia pregătește atacuri cibernetice asupra companiilor americane

Liderul de la Casa Albă a vorbit și despre o altă amenințare: atacuri cibernetice împotriva infrastructurilor vitale ale Statelor Unite ale Americii și companiilor americane. ”Și ceea ce vreau foarte mult să menționez cu voi toți este asta: unul dintre instrumentele cel mai probabil să-l folosească, din punctul meu de vedere, din punctul nostru de vedere, este atacul cibernetic. Au o capacitate cibernetică foarte sofisticată.... Nu l-au folosit încă. Dar face parte din manualul lui. Și am avertizat cu privire la potențialul Rusiei de a face rău - activitate cibernetică rău intenționată ca răspuns la costurile impuse împreună cu aliați și parteneri ai noştri.

Astăzi administrația mea a emis avertismente noi că, pe baza informațiilor în dinamică, Rusia ar putea plănui un atac cibernetic împotriva noastră. Și așa cum am spus, amploarea capacității cibernetice a Rusiei este destul de importantă şi (un atac) vine. 

Guvernul federal își face datoria pentru a se pregăti. Dar, în conformitate cu legislația SUA, așa cum vă amintiți cu toții, sectorul privat, toți, decideți în mare măsură protecția pe care o vom lua sau nu pentru a vă proteja sursele. Permiteți-mi să fiu absolut clar cu privire la ceva: nu este doar în interesul dumneavoastră în joc (dacă rușii atacă) securitatea cibernetică, ci este în joc interesul național.”

Biden: Va exista o nouă ordine mondială și trebuie să o conducem

Președintele american le-a mai transmis oamenilor de afaceri că va exista o nouă ordine mondială și că SUA trebuie să unească restul lumii libere:  ”Știți, suntem într-un punct de inflexiune, cred, în economia mondială - nu doar în economia mondială, în lume. Are loc la fiecare trei sau patru generații. Așa cum mi-a spus unul dintre comandanții militari de top într-o întâlnire confidențială zilele trecute, 60 de milioane de oameni au murit între 1900 și 1946. Și de atunci, am stabilit o ordine mondială liberală și asta nu s-a mai întâmplat de mult. Mulți oameni mor, dar nici pe departe acel haos.

Și acum este un moment în care lucrurile se schimbă. Vom face, va exista o nouă ordine mondială și trebuie să o conducem. Și trebuie să unim restul lumii libere pentru a face asta” a încheiat Joe Biden. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Joe Biden a dezvăluit de ce a folosit Rusia rachete hipersonice: Putin este cu spatele la zid. Ucrainenii fac ravagii