Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Joe Biden a ajuns la Londra pentru funeraliile reginei Elisabeta a II-a. Ce alți lideri mondiali sunt așteptați

Demnitari şi capete încoronaţi care vor asista la funeraliile reginei Elisabeta a II-a au început să sosească la Londra, printre aceştia fiind şi preşedintele american Joe Biden, care a aterizat, sâmbătă seara, în apropierea capitalei sub înaltă supraveghere, notează news.ro.

de Redactia Observator

la 20.09.2022 , 13:20

Şeful de la Casa Albă şi soţia sa Jill urmează să se reculeagă, duminică, la ora 17.00 GMT (19.00 - ora României, la sicriul monarhului. Nu se ştie dacă Westminster Hall va fi evacuată cu această ocazie pentru a garanta siguranţa preşedintelui american. În timpul momentelor de reculegere ţinute de membrii familiei regale sau de alţi şefi de stat, fluxul de vizitatori nu fusese întrerupt.

Joe Biden va participa duminică seara la o recepţie găzduită de regele Charles al III-lea la Palatul Buckingham pentru demnitarii prezenţi. Pentru rege, întâlnirile diplomatice au început sâmbătă când a primit reprezentanţii celorlalte 14 naţiuni ale Commonwealth-ului, printre care Canada, Noua Zeelandă şi Australia.

Pregătiri intense pentru funeraliile reginei Elisabeta a II-a 

Articolul continuă după reclamă

Londra se pregăteşte intens pentru primele funeralii de stat de la cele ale fostului premier Winston Churchill în 1965. Evenimentul atrage oaspeţi distinşi în capitală, printre care, pe lângă preşedintele american, omologul său francez Emmanuel Macron, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von. der Leyen şi preşedintele Consiliului European Charles Michel.

Pe acelaşi subiect

Vor fi prezenţi şi preşedinţii turci Recep Tayyip Erdogan şi brazilianul Jair Bolsonaro, împăratul japonez Naruhito pentru prima sa călătorie în străinătate de la urcarea pe tron ​​în 2019 sau chiar prinţul saudit Mohammed ben Salman, cunoscut sub numele de „MBS”.

Au fost invitate multe capete încoronate, precum Prinţul Albert de Monaco sau Regele Spaniei Felipe VI, precum şi tatăl său Juan Carlos I, care a abdicat în 2014 şi acum trăieşte în exil în Emiratele Arabe Unite.

Siria, Venezuela, Afganistanul, Myanmar, Rusia şi Belarus nu au fost invitate - în timp ce Iranului, Coreei de Nord şi celor din Nicaragua li s-a cerut să trimită doar un diplomat de rang înalt.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Joe Biden a ajuns la Londra pentru funeraliile reginei Elisabeta a II-a. Ce alți lideri mondiali sunt așteptați