Israelul aflase de planul Hamas de a ataca, cu un an înainte, dar l-a considerat "total imaginar" - NYT
Război Israel - Hamas. Serviciile de informaţii militare israeliene intraseră în urmă cu un an în posesia unui document de patruzeci de pagini care detalia, punct cu punct, un atac precum cel din 7 octombrie, care a ucis aproximativ 1.200 de persoane în Israel, dar o investigaţie realizată de The New York Times arată că, deşi nu a fost nimic în neregulă cu colectarea de informaţii, analiza defectuoasă a capacităţilor Hamas a dus la eşecul serviciilor de securitate.
Potrivit cotidianului newyorkez, pe baza unor documente secrete, oficialii israelieni obţinuseră cu mai mult de un an înainte planul Hamas de a efectua un atac fără precedent împotriva Israelului, dar au considerat că scenariul nu este realist.
Serviciile de informaţii militare israeliene intraseră în posesia unui document de patruzeci de pagini al mişcării islamiste palestiniene Hamas care detalia, punct cu punct, un vast atac precum cel comis de comandouri la 7 octombrie, care a făcut aproximativ 1.200 de morţi în Israel, potrivit cotidianului american, citat de AFP.
Acest document, care circula în cercurile de informaţii sub numele de cod "Zidul Ierihonului", nu dădea o dată anume pentru un eventual atac, dar definea puncte precise pentru a satura aparatul de securitate israelian şi a ataca apoi oraşe şi baze militare. Mai precis, documentul menţionează un atac în valuri cu rachete, drone care distrug camerele de supraveghere şi sistemele automate de apărare, apoi luptători care trec de partea israeliană cu parapanta, cu maşina şi pe jos, toate elemente care au stat la baza atacului surprinzător din 7 octombrie.
Scenariu "total imaginar"
- Războiul Israel-Hamas se reia. Armata israeliană anunţă că armistiţiul s-a încheiat şi a reluat atacurile...
- "Mia vine acasă!" Momentul emoționant în care Mia Schem, tânăra care a apărut în primul clip cu ostatici...
- Armistițiul Israel-Hamas, pus în pericol de atentatul sângeros de la Ierusalim. Netanyahu: "Vom continua acest...
Dar "nu a fost "posibil să se determine" dacă acest plan a fost "complet" aprobat de conducerea Hamas şi cum ar putea fi transpus în realitate, subliniază un document intern al armatei israeliene obţinut de The New York Times.
Cu toate acestea, în iulie, un analist din cadrul unităţii de elită 8200 a serviciilor de informaţii a avertizat că un exerciţiu militar pe care Hamas tocmai îl desfăşurase semăna în mai multe privinţe cu planul de atac prezentat în documentul "Zidul Ierihonului". Însă un colonel din divizia militară responsabilă de Gaza a respins acest scenariu ca fiind "total imaginar".
"Resping categoric ideea că acest scenariu este imaginar (...), este un plan pentru un război", nu pur şi simplu pentru un atac "asupra unui sat", a scris analistul în e-mailuri criptate consultate de ziarul american. "Am avut deja o experienţă similară în urmă cu 50 de ani pe frontul de sud în legătură cu un scenariu care părea imaginar. Istoria s-ar putea repeta dacă nu suntem atenţi", le-a scris aproape profetic acest analist colegilor săi, referindu-se la Războiul de Yom Kippur din 1973.
Potrivit NYT, deşi documentul "Zidul Ierihonului" a circulat în cadrul ierarhiei militare israeliene, nu se ştie dacă premierul Benyamin Netanyahu şi cabinetul său l-au consultat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰