Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Mia vine acasă!" Momentul emoționant în care Mia Schem, tânăra care a apărut în primul clip cu ostatici difuzat de Hamas, se întâlnește cu familia ei

Război Israel - Hamas. Opt ostatici au fost eliberaţi de Hamas peste noapte, după aproape două luni de infern. Pe listă au fost incluşi şi cei doi cetăţeni ruşi eliberaţi ieri. În schimb, 22 de femei şi 8 copii palestinieni au ieşit din închisorile israeliene. Între timp, SUA şi Israel au încercat să negocieze pentru prelungirea armistițiului de încetare a focului, cu care şi Hamas este de acord. Blinken spune că armata lui Netanyahu ar trebui să le pună în siguranţă vieţile civililor în Gaza înainte să reia ostilităţile. 

de Redactia Observator

la 01.12.2023 , 09:56

Alţi opt ostatici au scăpat aseară din mâinile Hamas. Israelienii au eliberat la schimb alţi 30 de prizonieri palestinieni, femei şi copii. 

Printre aceştia şi Mia Schem. Tânăra a fost răpită de la festivalul de muzică Supernova pe 7 octombrie. 

Şiroaie de lacrimi au curs la revederea cu mama şi fratele ei. 

Vezi și

"Mia vine acasă!"

Pe acelaşi subiect

Şi la aflarea veştii că fiica sa va fi eliberată, mama nu a reuşit să îşi stăpânească emoţiile.

Povestea ei a uimit o lume întreagă.Tânăra de 21 de ani a fost prezentată ca fiind primul ostatic ţinut de Hamas, într-un videoclip publicat de terorişti pe canalul lor Telegram. Starea de sănătate a fetei la acel moment nu era una tocmai bună. Avea un braț rănit, însă ar fi fost îngrijită.

Blinken îi cere lui Netanyahu să reducă numărul victimelor civile din Gaza

În ceea ce priveşte prelungirea armistiţiului, secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken, aflat în vizită la Tel Aviv, spune că armata lui Netanyahu ar trebui să le pună în siguranţă vieţile civililor din Gaza, înainte să reia ostilităţile.

Antony Blinken, secretarul de stat al SUA: "Israelul are una dintre cele mai sofisticate forțe armate din lume. Este capabil să neutralizeze amenințarea, minimizând în același timp răul provocat bărbaților, femeilor și copiilor nevinovați."

De asemenea, Blinken a condamnat dur atacul din Ierusalim de ieri dimineaţă, unde trei persoane au fost ucise lângă o staţie de autobuz. Un civil israelian care a fost împușcat de forțele de securitate din Ierusalim, în timp ce acestea încercau să îi neutralizeze pe bărbații înarmați, a murit din cauza rănilor.

Organizaţia Hamas este dispusă să prelungească acordul, arată un raport. Mediatorii fac eforturi puternice, intense pentru încă o zi de armistițiu, urmând ca ulterior să negocieze o altă prelungire a acordului. Rebelii houthi din Yemen amenință că își vor intensifica atacurile împotriva Israelului dacă armistițiul ia sfârşit.

Yahya Saree, purtător de cuvând al rebelilor houthi: "Forțele armate din Yemen vor continua să împiedice navele israeliene să intre în Marea Roșie."

În Gaza rămân 140 de prizonieri, printre care trei copii şi zece persoane peste 75 de ani. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » "Mia vine acasă!" Momentul emoționant în care Mia Schem, tânăra care a apărut în primul clip cu ostatici difuzat de Hamas, se întâlnește cu familia ei