Antena Meniu Search
x

Curs valutar

ONU ordonă Israelului să prevină genocidul palestinienilor din Gaza. Verdictul dat de Curtea Internațională de Justiție

Cea mai înaltă instanţă a ONU ordonă Israelului să prevină genocidul palestinienilor în Fâşia Gaza.  Hotărârea Curții Internaționale de Justiție nu dispune în mod explicit încetarea focului. Acesta este verdictul în procesul în care Africa de Sud a acuzat Israelul de genocid

de Redactia Observator

la 26.01.2024 , 16:38

Instanța supremă a ONU anunţă acum dacă ordonă Israelului să oprească războiul din Gaza Instanța supremă a ONU anunţă acum dacă ordonă Israelului să oprească războiul din Gaza - Getty Images

Curtea Internaţională de Justiţie ordonă Israelului să autorizeze accesul umanitar în Fâşia Gaza, să protejeze populaţia palestiniană şi să facă tot ce-i stă în putere pentru a preveni actele de genocid, fără a-i cere însă încetarea operaţiunii militare. 15 din cei 17 judecători ai completului au votat pentru măsuri urgente care acoperă ceea ce a cerut Africa de Sud, cu excepția opririi imediate a focului în Gaza. Africa de Sud a cerut tribunalului să ordone o încetare imediată a focului.

Judecătoarea Joan Donoghue a ordonat Israelului să ia măsuri pentru a preveni și pedepsi incitarea directă la genocid. Hotărârea implică obligații legale internaționale pentru Israel. Ea a spus că ambele tabere sunt obligate să respecte dreptul internațional. Hotărârea a fost citită și în franceză.

Israelul trebuie să ia "măsuri imediate şi eficiente pentru a permite furnizarea de servicii de bază şi de ajutor umanitar de care palestinienii au nevoie urgentă pentru a face faţă condiţiilor de viaţă nefavorabile cu care se confruntă", a indicat CIJ în verdictul său foarte aşteptat.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, Israelul trebuie să "ia toate măsurile ce stau în puterea sa pentru a preveni şi a pedepsi incitarea directă şi publică la comiterea de (acte de) genocid", să facă totul pentru "a împiedica comiterea oricăror acte care intră în sfera de aplicare" a Convenţiei asupra genocidului, se arată în acelaşi verdict.

Pe acelaşi subiect

După atacul grupării Hamas din 7 octombrie asupra teritoriului său, Israelul desfăşoară în enclava palestiniană o puternică ofensivă militară care a ucis până în prezent peste 26.000 de palestinieni, dintre care 75% sunt femei şi copii. Africa de Sud, care a acuzat Israelul la CIJ de genocid în Fâşia Gaza, a salutat verdictul acestei instanţe drept o "victorie decisivă pentru statul de drept internaţional şi un reper important în căutarea justiţiei pentru poporul palestinian".

"Africa de Sud speră cu sinceritate că Israelul nu va acţiona pentru a împiedica aplicarea acestui ordin, aşa cum a ameninţat public că o va face, ci va acţiona în schimb pentru aplicarea lui, cum este obligat să o facă", menţionează aceeaşi reacţie, transmisă de către Departamentul sud-african pentru cooperare şi relaţii internaţionale.

Dar CIJ nu s-a pronunţat încă asupra cazului în sine sesizat de Africa de Sud, respectiv plângerea că în Fâşia Gaza a avut loc un genocid, prin încălcarea de către Israel a Convenţiei ONU asupra genocidului semnate în anul 1948. Această parte a procedurii judiciare ar putea dura ani la rând. Israelul a catalogat acuzaţiile Africii de Sud drept false şi "denaturate grosolan", susţinând că depune toate eforturile pentru a preveni victimele civile în războiul contra grupării Hamas.

Ministrul de externe al Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Riyad al Maliki, a salutat de asemenea hotărârea CIJ. "Palestina salută măsurile provizorii dispuse de CIJ împotriva Israelului astăzi. Judecătorii au analizat faptele şi legea şi au decis în favoarea umanităţii şi a dreptului internaţional", a afirmat ministrul palestinian.

La rândul său, un înalt responsabil al grupării Hamas, Sami Abu Zuhri, a apreciat într-o declaraţie acordată Reuters că decizia CIJ este o evoluţie importantă care contribuie la izolarea Israelului şi la expunerea crimelor comise în Fâşia Gaza. "Cerem ca ocupaţia să fie forţată să implementeze deciziile Curţii", a mai spus reprezentantul Hamas

Curtea Internațională de Justiție ordonă Israelului să prevină genocidul în Gaza

Judecătoarea Joan Donoghue a anunţat în cadrul verdictului că instanța a decis că Israelul trebuie să "ia toate măsurile ce-i stau în puterea sa" pentru a preveni toate actele care intră în domeniul de aplicare al convenției privind genocidul.  Ea a adaugat că Israelul trebuie să se asigure cu efect imediat că forțele sale nu comit niciun act din convenția privind genocidul. Israelul trebuie să ia măsuri imediate pentru a îmbunătăţi situaţia umanitară din Gaza.

 Israelul a lăsat de înţeles că nu va respecta un eventual ordin al CIJ de a opri războiul, în timp ce Hamas pretinde că va respecta un armistiţiu dacă CIJ îi va cere şi Israelului să se conformeze.

CIJ: Palestinienii constituie un grup protejat

Curtea Internațională de Justiție a concluzionat că, în conformitate cu articolul 2 din Convenția privind Genocidul, palestinienii constituie ceea ce ea consideră a fi un "grup protejat". "Palestinienii par să constituie un grup național, etnic, rasial sau religios distinct și, prin urmare, un grup protejat în sensul articolului doi din Convenția privind genocidul", a spus judecătorul Joan Donoghue.

"Consiliul observă că, potrivit surselor Națiunilor Unite, populația palestiniană din Fâșia Gaza cuprinde peste 2 milioane de oameni. Palestinienii din Fâșia Gaza formează o parte substanțială a grupului protejat". "Instanța notează că operațiunea militară condusă de Israel, în urma atacului din 7 octombrie 2023, a avut ca rezultat un număr mare de morți și răniți, precum și distrugeri masive de case", a adăugat Donoghue.

CIJ: Unele acte ar putea intra în prevederile convenției privind genocidul

Curtea Internațională de Justiție a declarat că are jurisdicție asupra disputei dintre Africa de Sud și Israel, în legătură cu dacă acțiunile Israelului în Gaza ar putea echivala cu un genocid.

"În opinia instanței, cel puțin unele dintre actele și omisiunile presupuse de Africa de Sud că ar fi comise de Israel în Gaza, par a se încadra în prevederile convenției privind genocidul", a spus judecătorul Joan Donoghue. Donoghue a spus că instanța a respins cererea Israelului de a închide cazul.

Instanţa nu va stabili dacă Israelul comite cu adevărat un genocid

Africa de Sud a sesizat în regim de urgenţă CIJ luna trecută, argumentând că Israelul încalcă Convenţia Naţiunilor Unite privind genocidul, semnată în 1948 în urma Holocaustului. Pretoria doreşte ca CIJ să emită măsuri provizorii, ordine de urgenţă pentru a proteja palestinienii din Fâşia Gaza împotriva posibilelor încălcări ale Convenţiei.

Ordinele CIJ, care tranşează diferendele dintre ţări, sunt obligatorii din punct de vedere juridic şi definitive. Dar CIJ nu are mijloace de a le pune în aplicare, cum a fost cazul Rusiei, căreia i-a ordonat să suspende invadarea Ucrainei. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a lăsat deja să se înţeleagă că nu se va simţi obligat să dea curs ordinelor CIJ."Nimeni nu ne va opri, nici Haga, nici Axa Răului, nici nimeni altcineva", a declarat el pe 14 ianuarie.

"Dacă CIJ decide încetarea focului, mişcarea Hamas o va respecta atât timp cât inamicul va face acelaşi lucru", a asigurat Hamas joi seară într-un comunicat de presă. Instanţa se va pronunţa doar asupra cererii Africii de Sud referitoare la măsuri de urgenţă şi nu va stabili dacă Israelul comite cu adevărat un genocid, decizie care ar putea dura ani de zile.

ONU se plânge că Israelul nici măcar nu-i răspunde la scrisori

Guvernul israelian nu a răspuns la niciuna din comunicările ce i-au fost transmise de înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului şi în plus refuză să menţină contactul cu reprezentantul acestuia în teritoriile palestiniene ocupate, refuzând de asemenea eliberarea de vize pentru personalul internaţional al înaltului comisariat, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres, 

"Personalul internaţional aşteaptă de trei ani să primească vize. Eu am primit una, de scurtă durată, evident, dar sper să o prelungească", a declarat reprezentantul ONU pentru drepturile omului în Cisiordania şi Gaza, Ajith Sunghay.

ONU documentează încălcările drepturilor omului în Fâşia Gaza cu ajutorul personalului naţional din enclava palestiniană şi unei reţele de ONG-uri cu care colaborează pe teren.

Adresându-se presei la Geneva, Ajith Sunghay a semnalat că nu a reuşit să stabilească niciun dialog cu Israelul, care după atacul grupării Hamas din 7 octombrie asupra teritoriului său desfăşoară în enclava palestiniană o puternică ofensivă militară care a ucis până în prezent peste 26.000 de palestinieni, dintre care 75% sunt femei şi copii.

Purtătoarea de cuvânt a ONU pentru drepturile omului, Ravina Shamdasani, a confirmat la rândul ei că Israelul nu a răspuns la niciuna din scrisorile pe care i le-a transmis înaltul comisar Volker Turk. Ea a subliniat cât este de important ca ONU să-şi poată desfăşura pe teren activitatea legată de drepturile omului pentru a comunica ceea ce se întâmplă acolo şi a crea premisele ca aceia responsabili pentru încălcarea acestor drepturi să răspundă mai devreme sau mai târziu.

Conform practicii, de fiecare dată când ONU întocmeşte un raport cu privire la situaţia drepturilor omului în teritoriile palestiniene, documentul este transmis Israelului pentru a face propriile comentarii înaintea publicării raportului, dar chiar şi în aceste situaţii cooperarea cu Israelul este inexistentă, a mai remarcat aceeaşi purtătoare de cuvânt,

"Prin urmare, le-am exprimat direct preocuparea noastră şi simţim de asemenea nevoia de a da alarma public, dar nu am primit niciun răspuns formal din partea lor", a atras atenţia reprezentanta ONU.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » ONU ordonă Israelului să prevină genocidul palestinienilor din Gaza. Verdictul dat de Curtea Internațională de Justiție