Incident diplomatic între Israel şi Franţa în Ierusalimul de Est, după ce doi jandarmi francezi au fost arestaţi
Incident diplomatic chiar înaintea vizitei la Ierusalim a ministrului francez de Externe Jean-Noel Barrot. Doi jandarmi francezi au fost reţinuţi, iar ambasadorul Israelului urmează să fie convocat, scrie The Times of Israel, potrivit Mediafax.
- Ce vor românii de la România? Fii parte a campaniei Observator. Spune-ne ce vrei TU de la România printr-un video de 30 de secunde
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu trăim de la o lună la alta
Franța a anunțat că îl va convoca pe ambasadorul Israelului după ce doi jandarmi francezi cu vize diplomatice au fost arestați în urma unui incident la Biserica Eleona din Ierusalim.
Incident diplomatic
Incidentul a avut loc înaintea vizitei ministrului francez al Afacerilor Externe, Jean-Noel Barrot, care intenționa să viziteze biserica aflată pe Muntele Măslinilor.
Potrivit autorităților franceze, forțele de securitate israeliene au pătruns neautorizate în locație, fiind înarmate, ceea ce l-a determinat pe ministru să renunțe la vizită.
Ministerul francez de Externe a condamnat acțiunile Israelului, subliniind că acestea sunt cu atât mai inacceptabile într-un context în care Franța se străduiește să reducă violențele din regiune. Potrivit Franței, cei doi diplomați au fost reținuți de poliția israeliană și eliberați doar după intervenția ministrului Barrot.
Ministerul de Externe israelian a explicat că toți miniștrii străini care vizitează Israelul beneficiază de protecție de stat, iar vizita lui Barrot fusese deja coordonată cu ambasada Franței. Israelul a afirmat că cei doi jandarmi francezi nu s-au identificat la sosire, motiv pentru care au fost reținuți temporar până când și-au confirmat statutul diplomatic.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰