Foto Un bărbat în costum de urs şi-a distrus maşinile Rolls-Royce şi Mercedes pentru asigurare. Câţi bani a făcut până să fie prins
Patru persoane din sudul Californiei au fost arestate sub acuzaţia de fraudă în domeniul asigurărilor, după ce au pretins că maşinile lor au fost distruse de un urs. Bestia era, de fapt, un complice costumat, au declarat miercuri autorităţile americane.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
Aşa-zisul urs ar fi atacat cu bestialitate maşina Rolls-Royce Ghost, fabricată în 2010, în data de 8 ianuarie a acestui an, în timp ce autoturismul era parcat în apropierea lacului Arrowhead din munţii San Bernardino, la nord-est de Los Angeles.
Fraudă cu "ursul", în California
Potrivit NBC News, suspecţii au venit şi cu "dovezi" video, în care ursul distruge maşina. "După o analiză a imaginilor, investigaţia a determinat că ursul era, de fapt, o altă persoană costumată în animal", au declarat reprezentanţii Departamentului de Asigurări, într-un comunicat de presă.
Acelaşi grup a cerut bani de daune pentru alte două maşini, un Mercedes G63 AMG din 2015 şi un Mercedes E350 din 2022. Tot cu dovezi video cu acelaşi fals "urs". Costumnul a fost găsit în casa unuia dintre suspecţi.
- Agent Secret Service, concediat după ce s-a aflat că își chema iubita pe ascuns în casa lui Barack Obama din Hawaii
- Un șofer român de TIR și-a ucis din greșeală bunul prieten, într-o parcare din Belgia. Decizia judecătorilor,...
- Furia naturii loveşte din nou Spania. Valencia, sub un nou cod roşu de inundaţii. În Malaga, localnicii şi-au...
Schema ar fi costat companiile de asigurări nu mai puţin de 141.839 de dolari.
Ruben Tamrazian, în vârstă de 26 de ani, Ararat Chirkinian, de 39, şi Vahe Muradkhanyan, de 32 de ani, cu toţii originari din Glendale, precum şi Alfiya Zuckerman, de 39 de ani, din Valley Village, au fost arestaţi pentru fraudă. Dosarul este pe masa autorităţilor, în vederea stabilirii pedepsei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰