Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Furia naturii loveşte din nou Spania. Valencia, sub un nou cod roşu de inundaţii. În Malaga, localnicii şi-au legat de stâlpi maşinile

Blestemul apelor loveşte din nou Spania! Mai multe regiuni din ţară sunt sub cod roşu de ploi torenţiale şi inundaţii puternice. În oraşul Malaga, au fost peste 200 de litri de ploaie pe metru pătrat, iar străzile au fost înghiţite complet de ape. Peste patru mii de oameni au fost evacuaţi de urgenţă, de teamă că tragedia din Valencia s-ar putea repeta.

de Redactia Observator

la 14.11.2024 , 10:08

În Malaga, străzile s-au transformat în adevărate râuri. Peste 4.000 de persoane au fost deja evacuate. Până să fie duşi în zone sigure, localnicii şi-au acoperit maşinile cu folii de plastic şi le-au legat de stâlpi.

Cod roşu de ploi şi inundaţii

Haos a fost şi pe aeroport, unde sute de persoane au rămas blocate. Meteorologii au emis un cod roşu de ploi de inundaţii şi pentru Valencia. 

Vezi și

A fost panică şi la bordul unei nave de lux, după ce o furtună puternică, cu vijelii de peste 130 de kilometri pe oră, a făcut ca vasul cu 4 mii de pasageri să se încline. Bucăţi de mobilier au fost puse la pământ, iar sute de sticle cu băuturi scumpe s-au spart. Nava se deplasa spre Miami, iar incidentul a avut loc la scurt timp după plecarea din Barcelona. Ghinionul călătorilor nu s-a încheiat aici: căpitanul a decis o oprire neprevăzută în Insulele Canare, pentru că un pasager a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pe acelaşi subiect

Sudul Italiei, lovit de ploi

Inundaţii grave sunt şi în sudul Italiei, în Sicilia. Pompierii au intervenit pe autostrăzi pentru a-i salva pe şoferii blocaţi în maşini. 

Numărul solicitărilor de evacuare creşte de la un minut la altul, astfel că pompierii sunt nevoiţi să facă zeci de intervenţii într-un timp cât mai scurt. În unele localităţi, nici măcar nu pot ajunge la sinistraţi, care sunt blocaţi la etajele superioare ale locuinţelor. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Furia naturii loveşte din nou Spania. Valencia, sub un nou cod roşu de inundaţii. În Malaga, localnicii şi-au legat de stâlpi maşinile