Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto ”I-au luat pe toți!” Agonia unui tată ucrainean care și-a pierdut cei doi copii și soția, uciși de obuzele rușilor la Irpin

Tatăl celor doi copii uciși în bombardamentele de la Irpin, alături de mama lor, în timp ce încercau să fugă din calea rușilor, a adus un omagiu sfâșietor familiei sale pierdute. ”I-au luat pe toți!”, strigă, disperat, Sergii Perebeinis.

de Redactia Observator

la 09.03.2022 , 18:29

Bărbatul a postat mai multe fotografii cu soția sa, Tatiana, de 43 de ani, și cei doi copii, Nikita, în vârstă de 18 ani, și cu fetița Alise, în vârstă de nouă ani, uciși de un obuz la Irpin, alături de mesajul ”Iertați-mă!”.

Femeia și copiii ei au fost loviți de un obuz în timp ce fugeau de-a lungul unui coridor de evacuare de la Irpin. Alături de ei au pierit și un tânăr care îi ajuta să fugă și cei doi câini.

Imaginile sfâșietoare cu atacul oribil au făcut înconjurul lumii. 

Articolul continuă după reclamă

"Tania nu a reușit. Pentru ce toate astea? Ce urmează? Sunt pe drum, trebuie să te văd pentru ultima dată. Iartă-mă că nu te-am protejat”, a scris Sergii Perebeinis, într-un mesaj postat pe Facebook, potrivit The Sun.

Pe acelaşi subiect

Un câine al familiei a murit și el în atacul de la Irpin, altul este dispărut

Bărbatul nu era cu familia sa când au fost loviți de obuzele rușilor. Mai târziu, el a confirmat, de asemenea, că și unul dintre câinii săi de companie a fost ucis în bombardament.

Celălalt câine al familiei - un mic Yorkshire Terrier - rămâne dispărut în mijlocul vărsării de sânge.

Compania de tehnologie la care lucra Tatiana a postat și ea un mesaj în memoria femeii și a copiilor ei. "Nu există cuvinte pentru a ne descrie durerea. Dar, pentru noi, este crucial să nu lăsăm ca Tania și copiii ei, Alise și Nikita, să rămână doar în statistici", a spus firma într-un comunicat.

„Familia ei a devenit victima războiului neprovocat asupra civililor, care conform oricărei legi este o crimă împotriva umanității. Armata rusă este criminală și ar trebui oprită. Inimile noastre sunt frânte. Rugăciunile noastre sunt pentru toți ucrainenii, care luptă pentru dreptul lor de a exista", a transmis compania SE Ranking.

Criza refugiaților ucraineni ia amploare

Organizația Națiunilor Unite estimează că războiul lui Putin în Ucraina a alungat deja peste un milion de oameni din această țară. Și se așteaptă ca cifra să crească la șapte milioane, înainte de încheierea conflictului - aproximativ 15% din întreaga populație de 44 de milioane a Ucrainei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » ”I-au luat pe toți!” Agonia unui tată ucrainean care și-a pierdut cei doi copii și soția, uciși de obuzele rușilor la Irpin