Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Care va fi soarta prizonierilor de război ruși. Oficial ucrainean: ”Asta ne deosebește de agresorul rus”

Prizonierii de război ruși vor fi tratați în conformitate cu normele dreptului internațional umanitar și vor lucra apoi la restabilirea economiei ucrainene, a anunțat prim-adjunctul ministrului de interne Yevhen Yenin, citat de Ukrinform.

de Ana Maria Ghiarasim

la 09.03.2022 , 15:33

Care va fi soarta prizonierilor de război ruși. Oficial ucrainean: ”Asta ne deosebește de agresorul rus” - Twitter

Întrebat ce va face Ucraina cu soldații ruși capturați, adjunctul ministrului de interne a spus că în primul rând Ucraina va respecta cu strictețe toate normele dreptului internațional umanitar: „Și asta ne deosebește de agresorul rus, care trage în civili, lansează atacuri cu rachete și bombe asupra clădirilor rezidențiale. Și nici măcar nu mai vorbesc despre cum sunt tratați militarii noștri”, a spus el.

Yenin a subliniat că Ucraina va folosi toate oportunitățile oferite de Convenția de la Geneva în legătură cu prizonierii ruși.

"Vom folosi în acest sens toate oportunitățile prevăzute în Convențiile de la Geneva. Adică folosirea forței de muncă și altele. Toți acești oameni vor lucra ulterior la restabilirea economiei Ucrainei", a mai spus el.

Articolul continuă după reclamă

În ce constă tratamentul prizonierilor de război

Pe acelaşi subiect

Potrivit Convenţiei de la Geneva cu privire la tratamentul prizonierilor de război (Geneva, 12 august 1949) soldații capturați pot fi folosiți la muncă în condițiile în care sunt apți fizic și se ține cont de vârsta, sexul, rangul și aptitudinile lor fizice. De asemenea, prizonierilor de război trebuie să li se acorde condiții adecvate de muncă, „mai ales în ceea ce privește cazarea, hrana, îmbrăcămintea și echipamentul”. 

Aceste condiții nu ar trebui să fie inferioare celor de care se bucură cetățenii puterii deținătoare, care depun ”o muncă similară”.

Război Rusia - Ucraina, ziua 14

Au trecut două săptămâni de la începerea războiului în Ucraina. Autorităţile din Ucraina anunţă prima evacuare reuşită: 5.000 de civili au plecat din Sumy. Pe de altă parte, Rusia a mutat un tren blindat plin de armament din Crimeea în Ucraina, anunţă Pentagonul. Potrivit aceloraşi surse, o nouă coloană rusă se îndreaptă spre Kiev şi se pregăteşte încercuirea capitalei Ucrainei.

Rusia a anunţat că astăzi, începând cu ora 09:00, va fi încetat focul în 5 oraşe importante, inclusiv Kiev, pentru a se permite evacuarea civililor.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Care va fi soarta prizonierilor de război ruși. Oficial ucrainean: ”Asta ne deosebește de agresorul rus”