Harvey Weinstein, exclus PE VIAŢĂ din Academia Americană de Televiziune
Academia americană de televiziune care acordă premiile Emmy, a anunțat luni că l-a exclus ''pe viață'' pe Harvey Weinstein.
Academia americană de televiziune (Academia de Arte și Științe ale Televiziunii), care acordă premiile Emmy, a anunțat luni că l-a exclus ''pe viață'' pe producătorul american căzut în dizgrație, Harvey Weinstein, acuzat de hărțuire, agresiune sexuală și viol de numeroase femei, potrivit AFP, citat de Agerpres
Decizia intervine după măsurile similare luate de Academia de Arte și Științe Cinematografice, care decernează Oscarurile, și de Sindicatul producătorilor de la Hollywood, în urma izbucnirii acestui scandal care zguduie în continuare Hollywood-ul.
''După întrunirea pe care a avut-o astăzi, comitetul director al Academiei de televiziune a votat pentru excluderea pe viață a lui Harvey Weinstein'', potrivit unui comunicat trimis presei.
În document, se mai precizează că ''Academia îi susține pe cei care denunță hărțuirile sub toate formele precum și pe cei care au fost afectați de această problemă'' și califică drept ''profund deranjante cazurile și dezvăluirile care continuă să apară pe tema acestui comportament oribil''.
Weinstein a primit în total 17 nominalizări la premiile Emmy din septembrie 2017 pentru emisunile sale ''Project Runway'' și ''Project Greenlight''.
Academia de Televiziune nu a dorit să facă alte comentarii pe marginea subiectului, precizează AFP.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰