Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gregorian Bivolaru și alte 14 persoane, aduse în faţa judecătorilor francezi pentru răpire, viol, trafic de fiinţe şi abuz în cadrul unui secte

Perioada arestului preventiv în care a fost plasat Gregorian Bivolaru în Franţa se încheie vineri.  Bivolaru şi alte 14 persoane urmează să fie aduse vineri la un tribunal din Paris pentru a fi puşi oficial sub acuzare, relatează AFP. În spatele unei mişcări de yoga, procurorii au descoperit o sectă care ar fi funcţionat după reţeta MISA - Mişcarea pentru Integrare în Absolut:  racolau adepte pe care mai apoi le sechestrau şi le foloseau pentru relaţii sexuale. 

de Redactia Observator

la 01.12.2023 , 14:06

Gregorian Bivolaru și alte 14 persoane, aduşi în faţa judecătorilor francezi pentru acuzații extrem de grave Gregorian Bivolaru și alte 14 persoane, aduşi în faţa judecătorilor francezi pentru acuzații extrem de grave - Agerpresfoto

Parchetul din Paris a deschis o anchetă judiciară pentru mai multe infracţiuni, printre care răpire în grup organizat, infracţiune pedepsită cu până la 30 de ani de închisoare, abuzarea unor persoane vulnerabile de către membrii unei secte, viol şi trafic de fiinţe. 15 persoane din cele 41 arestate marţi vor compărea vineri în faţa unui judecător din Paris, a declarat o sursă judiciară.

Figura centrală a sectei este Gregorian Bivolaru. AFP îl descrie drept un bărbat de 71 de ani, cu cetăţenie română şi suedeză, cu un aspect neîngrijit, poartă ochelari mari şi este cel care a fondat Mişcarea pentru Integrare Spirituală spre Absolut (MISA), redenumită Atman când s-a extins în afara României. Mişcarea se prezintă ca fiind axată pe practicarea de yoga tantrică, dar este acuzată că ascunde o sectă care practica violenţa sexuală pe scară largă.

Alături de Gregorian Bivolaru, cunoscut în România şi care a fondat în 1970 prima şcoală de yoga din ţara pe atunci comunistă, au fost arestate persoane suspectate că ar fi "lideri importanţi" ai acestei secte, care are câteva sute de adepţi în Franţa, potrivit unei surse apropiate anchetei, relatează AFP.

Articolul continuă după reclamă

Concomitent cu arestările, 26 de femei au fost extrase din casa, unde stăteau înghesuite şi în condiţii de igienă deplorabile, a subliniat sursa judiciară. Numeroase femei de diferite naţionalităţi susţin că au fost victime, potrivit acestei surse.

Ancheta a fost declanşată în urma unui raport emis în iulie 2022 de o agenţie guvernamentală franceză care monitorizează mişcarea sectară. 12 foste membre Misa au depus mărturii La Liga Drepturilor omului. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri externe » Gregorian Bivolaru și alte 14 persoane, aduse în faţa judecătorilor francezi pentru răpire, viol, trafic de fiinţe şi abuz în cadrul unui secte