Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Germania mobilizează 12.000 de soldaţi în lupta contra Covid-19. Care va fi principala misiune a militarilor

Germania se pregăteşte să mobilizeze armata pentru a ajuta serviciile sanitare copleşite, potrivit The Guardian, citat de news.ro.

de Redactia Observator

la 13.11.2021 , 16:27

Germania mobilizează 12.000 de soldaţi în lupta contra Covid-19. Care va fi principala misiune a militarilor - Profimedia

Der Spiegel a scris că 12.000 de soldaţi vor fi mobilizaţi până la Crăciun. Între misiunile lor se numără administrarea de doze suplimentare de vaccin şi efectuarea de teste în aziluri şi spitale. Până în prezent, au fost detaşaţi 630 de soldaţi, potrivit ziarului.

Germania a înregistrat 97.700 de decese asociate Covid până acum

Cancelarul Angela Merkel a îndemnat oamenii care nu s-au vaccinat să îşi reconsidere decizia, având în vedere că rata incidenţei la şapte zile a crescut la cel mai înalt nivel - 277,4 la 100.000 de persoane. Germania a înregistrat, de la începutul pandemiei, puţin peste 5 milioane de contaminări şi aproximativ 97.700 de decese asociate.

Articolul continuă după reclamă

La nivel mondial, de la descoperirea SARS-CoV-2, la finalul anului 2019, în Wuhan (China), au fost înregistrate mai mult de 252,5 milioane de cazuri de infectare şi peste 5 milioane de decese asociate, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Germania mobilizează 12.000 de soldaţi în lupta contra Covid-19. Care va fi principala misiune a militarilor