Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Furia naturii s-a dezlănţuit din nou în Spania, în oraşul catalan Cadaques. 78 de oameni, printre care 7 români, sunt în continuare dispăruţi în Valencia

Spania nu mai scapă de furia naturii. Noi inundaţii au măturat noaptea trecută regiunea Catalonia. Între timp, în Valencia numărul morţilor a depăşit 220, iar al celor dispăruţi 78. Printre aceştia şi 7 români de care nu se mai ştie nimic de aproape două săptămâni.  

de Redactia Observator

la 08.11.2024 , 21:24

Panica s-a declanşat în oraşul catalan Cadaques în toiul nopţii, după ce a plouat într-o oră, cât într-o zi. Râul, care traversa centrul a ieşit din matcă şi a înghiţit străzile din oraş. Imaginile surprinse de localnici arată cum zeci de maşini au început să plutească pe străzi. 

Viitura a măsurat în unele zone peste doi metri. Oficialii locali spun că e un miracol că nu există victime.  

78 de oameni, în continuare daţi dispăruţi 

Vezi și

Între-timp, în regiunea Valencia echipele de salvatori şi voluntari continuă căutările zecilor de dispăruţi. Peste 2000 de pompieri și apropae 7000 de soldați lucrează fără odihnă de zile întregi în speranţa că vor mai găsi pe cineva în viaţă.  E o misiune tot mai dificială chiar şi pentru câinii special antrenaţi. 

"Dacă simţim vreun miros puternic, atunci când ajungem într-o zonă, începem să săpăm. Dacă noi nu găsim nimic, marcăm zona şi vin echipele cu câini", spune un salvator. 

Printre dispăruţi rămân şi şapte români pe care familiile încă îi caută cu disperare. Apa și noroiul sunt greu de îndepărtat, iar echipajele de curățenie fac tot posibilul să deschidă drumurile. Zeci de sosele sunt inca blocate. După retragerea apelor, mai multe echipe de muncitori au început astăzi şi lucrările de curăţare şi reparare a liniilor de cale ferată. Zeci de maşini, resturi de copaci şi gunoaie acoperă şinele la zece zile de la inundaţiile devastatoare. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Furia naturii s-a dezlănţuit din nou în Spania, în oraşul catalan Cadaques. 78 de oameni, printre care 7 români, sunt în continuare dispăruţi în Valencia