Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Putin, abandonat şi de China şi India? Xi Jinping şi Modi se distanţează de Moscova în ciuda prieteniei declarate, crede Occidentul

Faptul că Vladimir Putin a fost certat public de liderii Chinei și Indiei cu privire la războiul dus de Rusia în Ucraina arată o schimbare a percepției globale asupra invaziei, relatează Financial Times citând oficiali occidentali. Această schimbare vine pe fondul eforturilor depuse de Europa și  SUA de a eroda sprijinul internațional pe care îl primește Kremlinul. 

de Redactia Observator

la 20.09.2022 , 12:45

FT: Occidentul crede că India și China și-au schimbat percepția asupra războiului în ciuda prieteniei declarate față de Rusia Xi Jinping, Vladimir Putin şi Narendra Modi la summitului G20 din Buenos Aires, 30 noiembrie 2018 - CGTN

Vladimir Putin a fost certat săptămâna trecută de premierul indian Narendra Modi și a recunoscut că președintele chinez Xi Jinping are preocupări legate de războiul din Ucraina. Acestea sunt semne că India și China se simt deranjate de Moscova, au declarat trei oficiali occidentali, citați de Financial Times. Comentariile de la un summitul din Uzbekistan au venit după ce o contraofensivă ucraineană a forțat armata Rusiei să abandoneze peste 3.000 km pătrați de teritoriu în estul Ucrainei. 

Comentariile sunt ”un semnal real și clar” de iritare, India și China își pot ajusta acum acțiunile atât față de Rusia, cât și față de Vest, a spus un înalt oficial european. Declaraţiile au fost interpretate ca fiind ”critici reale” a declarat şi un înalt ministru european pentru Financial Times.

”De la Modi în special. Nu cred că îi place asta. Era mult mai bine să fii într-o poziție de ambiguitate în care poți fi prietenos cu ambele părți și poți beneficia de pe urma acestor prietenii” a spus ministrul. Modi i-a spus lui Putin că ”astăzi nu este o vreme a războiului” iar liderul rus i-a răspuns omologului său că: ”Vom face tot posibilul să oprim acest lucru cât mai curând posibil”, citând ”preocupările pe care le exprimați în mod constant.”

Articolul continuă după reclamă

Cu puțin timp înainte, Putin a recunoscut public și ”preocupările” lui Xi cu privire la război. Aceste declarații de la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai, organizat la Samarkand, reprezintă cea mai publică formă de recunoaștere a îngrijorării din partea celor două mari economii de a nu impune sancțiuni Moscovei față de războiul din Ucraina. 

Pe acelaşi subiect

Aceste declarații arată că Putin ”se izolează și mai mult de comunitatea internațională”, a declarat vineri John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA. ”Chiar și țările care nu vociferau și nu erau stridente în a i se opune lui Putin încep să pună la îndoială ce face el în Ucraina”. Aparenta îngrijorare a Chinei și Indiei este un potențial obstacol în calea lui Putin de a strânge legăturile cu țările non-occidentale.

Cu o săptămână înainte de întâlnirea de la Samarkand, Putin a ținut un discurs la Vladivostok, unde a spus că țări precum China au reușit să compenseze comerțul pierdut de Rusia în Europa. ”Este dincolo de o schimbare a partenerilor sau a orientării. El (Putin) își imaginează blocuri politice și economice rivale”, a comentat un diplomat occidental de la Moscova.

Rușii se așteptau mai mult de la China

Deși China a profitat de discounturi pentru a crește importurile de mărfuri rusești, riscul unor sancțiuni secundare din partea SUA a determinat companiile chineze să fie mai precaute în a umple golurile Rusiei din sectoarele de apărare și de tehnologie cauzate de sancțiuni. ”Rușii se așteptau mai mult de la China.  Fie companiilor chineze li s-a spus să nu fie active, fie au nevoie de permisiune de la un nivel înalt pentru a face acest lucru”, a spus un alt diplomat occidental de la Moscova.

Kremlinul a spus că relația Rusiei cu China rămâne puternică. În comentariile difuzate duminică, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat la televiziunea de stat rusă că Moscova și Beijingul au o ”afinitate totală cu privire la abordarea noastră față de tot felul de acțiuni provocatoare ale Statele Unite și față de faptul că un astfel de comportament distructiv este inacceptabil”.

Peskov a recunoscut că eventuale sancțiuni secundare occidentale au fost ”factori complicanți” care au avut un ”efect negativ”, dar a spus că ”nu pot avea un efect semnificativ, deoarece tendința generală este spre creștere.” Analiştii au subliniat că, deşi discursul este clar, nici Xi, nici Modi nu s-au referit direct la Ucraina şi nu şi-au exprimat sprijinul pentru Kiev. Ambii și-au mărit importurile de energie rusă și au continuat comerțul cu Moscova de când a început invazia la scară largă în urmă cu aproape șapte luni.

Modi, mesaj către Vest că "nu este alături de Putin"

”Declarația lui Modi a reuşit ceea ce și-a dorit să obțină: să trimită un mesaj către Vest că nu este alături de Putin”, a declarat Sushant Singh, de la Centrul de Cercetare a Politicii din New Delhi. Singh a remarcat că declarațiile lui Modi nu au ridicat ”probleme litigioase” în jurul suveranității sau integrității teritoriale a Ucrainei, ci s-au concentrat mai degrabă pe probleme legate de impactul războiului asupra unor domenii precum securitatea alimentară, aprovizionarea cu combustibil și îngrășăminte. Cu toate acestea, oficialii occidentali au văzut aceste declarații ca pe un progres în eforturile de a lupta împotriva discursului lui Putin potrivit căruia sancțiunile occidentale împotriva Rusiei sunt de vină pentru consecințele economice ale războiului.

Josep Borrell, diplomatul-șef al UE, a scris într-un articol publicat duminică în ziarul francez Journal du Dimanche că recentele victorii ale Ucrainei pe câmpul de luptă au scos la iveală slăbiciunea și lipsa de motivație a trupelor ruse. Aceste evenimente demonstrează că, ”deși Ucraina nu a câștigat încă războiul, Rusia îl pierde fără îndoială”, a scris el. Deși Borrell a avertizat că războiul este departe de a se termina, el a spus că este timpul să începem să ne gândim la un proces de pace.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Putin, abandonat şi de China şi India? Xi Jinping şi Modi se distanţează de Moscova în ciuda prieteniei declarate, crede Occidentul