Franţa anunţă un ajutor militar suplimentar de două miliarde de euro pentru Ucraina
Franța va oferi Ucrainei un ajutor militar suplimentar de aproximativ două miliarde de euro, a declarat miercuri președintele Emmanuel Macron. Totodată, liderul francez a acuzat Rusia că nu a respectat acordurile recente privind atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina.

Anunțul a fost făcut în timpul unei vizite la Paris a liderului ucrainean Volodimir Zelenski. "Pot anunța astăzi două miliarde de euro pentru sprijin militar suplimentar pentru Ucraina", a spus Emmanuel Macron alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Reuters.
Macron cere Rusiei să accepte o încetare a focului "fără condiţii prealabile"
Macron a adăugat că rachetele antitanc, rachetele sol-aer, vehiculele blindate și dronele fac parte din noul echipament militar care urmează să fie furnizat Kievului. De asemenea, ar putea fi furnizate mai multe avioane de luptă Mirage. Cei doi lideri s-au întâlnit înaintea unui summit important care vizează întărirea ajutorului Ucrainei.
"Ucraina și-a dat acordul pentru o încetare a focului fără condiții. Ne așteptăm la același angajament din partea Rusiei. Văd astăzi că voința Rusiei este de a rescrie și reinterpreta ceea ce s-a discutat și convenit prin enumerarea de noi condiții. Departe de a dovedi că dorește pacea, Rusia continuă în fiecare zi să lovească intens teritoriul Ucrainei", a mai spus Macron, adăugând că este prea devreme pentru a se vorbi despre ridicarea sancțiunilor europene împotriva Rusiei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰