Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Fotografia cu Kate Middleton, retrasă de 4 mari agenţii foto pe motiv că a fost manipulată. Furtună de speculaţii despre starea prinţesei

Dezastru de PR pentru Familia Regală Britanică. A încercat să diminueze teroriile conspiraţiei şi speculaţiile legate de sănătatea Prințesei de Wales, dar mai mult le-a amplicat. Patru agenții foto internaționale au retras fotografia făcută publică duminică de Palatul Kensington motivând că imaginea a fost manipulată, adică alterată digital. 

de Redactia Observator

la 11.03.2024 , 20:39

Agenţiile foto Getty Images, AFP, Reuters și Associated Press au anunţat că au retras fotografia realizată de Prințul William de Ziua Mamei. 

Fotografia o înfățișează pe Prințesa de Wales așezată şi înconjurată de copii, Prințesa Charlotte, Prințul Louis și Prințul George, acesta din urmă se află în spatele ei şi o cuprinde cu brațele.

Fotografia Prințesei de Wales, retrasă de patru agenții de presă

Vezi și

A fost prima fotografie oficială cu Kate Middleton de la operația abdominală suferită acum două luni. De atunci, ea a rămas departe de ochii publicului.

Pe acelaşi subiect

Imaginea a fost postată pe conturile de social media ale Prințului și Prințesei de Wales cu un mesaj atribuit lui Kate: "Vă mulțumim pentru urările calde și sprijinul continuu din ultimele două luni. Le doresc tuturor o Zi a Mamei fericită". 

Associated Press susţine că deși nu există nicio sugestie că fotografia este falsă, a retras-o deoarece o analiză amănunţită a dezvăluit că sursa iniţială a manipulat imaginea încălcând standardele foto ale AP.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Erorile din poza cu Kate Middleton

De exemplu, fotografia arată o "incoerență în alinierea mâinii stângi a Prințesei Charlotte".

Între timp, fotografia a creat o adevărată furtună de speculaţii pe social media. Pe platforma X, mai mulţi experţi foto susţin că imaginea ar fi fost prelucrată în Photoshop şi ar conţine mai multe inconsecvenţe, cum ar fi lipsa inelului de pe mâna lui Kate, alteraţii la părul şi mâinile Prințesei de Wales, dar şi la mâinile copiilor, la fusta Prințesei Charlotte, inclusiv la rama ferestrei din spatele celor patru. 

Înainte ca imaginea realizată de prințul William să fie postată online, fotografia a trecut pe la echipa de social media de la Palatul Kensington care gestionează conturile online ale Prințului și Prințesei de Wales, a precizat BBC.

BBC: Nu înseamnă că fotografia este un fals sau că Prințesa de Wales ar arăta în realitate mai rău

Este posibil să fi fost făcute unele modificări ale fotografiei originale, ceea ce a dus la discrepanțe în aspectul acesteia. Asta nu înseamnă că fotografia este un fals sau că Prințesa de Wales ar arăta în realitate mai rău decât apare în imagine, explică BBC. 

Acest lucru este puțin probabil și ar fi o strategie foarte riscantă din partea Palatului Kensington, mai notează BBC.

Associated Press, una dintre numeroasele agenții internaționale care au distribuit fotografia, a emis duminică seară o "notificare de ucidere", un termen folosit în industrie pentru a retrage o fotografie. 

O a doua agenție de știri, Reuters, a anunţat și ea că a retras imaginea "în urma unei analize post-publicare". A fost urmată de o a treia agenție, AFP, care a emis şi ea o "notificare de ucidere".  Getty Images a devenit a patra organizație care a retras fotografia.

PA Media, cea mai mare agenție de știri din Marea Britanie, prin intermediul căreia Familia Regală publică în mod constant informații oficiale, a declarat că nu a retras fotografia. Însă, a spus că a solicitat clarificări urgente de la Palatul Kensington cu privire la preocupările legate de manipularea imaginii. De atunci, Palatul Kensington nu a publicat nicio reacţie. 

Kate, în vârstă de 42 de ani, a fost operată pe 16 ianuarie. Starea ei de sănătate și motivul operației nu au fost dezvăluite, deși Palatul Kensington, prințul William și biroul lui Kate au spus că nu este cancer.

Palatul Kensington a spus inițial că va oferi doar actualizări semnificative și că Prințesa de Wales nu-şi va ralua îndatoririle regale înainte de Paște, 31 martie, dar pe fondul zvonurilor și teoriilor conspirației, a publicat luna trecută un anunţ în care preciza că prinţesa Kate se simte bine.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Fotografia cu Kate Middleton, retrasă de 4 mari agenţii foto pe motiv că a fost manipulată. Furtună de speculaţii despre starea prinţesei