Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Focul a pus stăpânire pe pădurile Greciei. Meteorologii vin cu veşti rele: direcţia vântului s-ar putea schimba, iar flăcările se vor răspândi şi mai mult

Lupta cu focul continuă în Grecia. Sute de pompieri, veniţi de pe întregul continent încearcă să stingă flăcările ce au cuprins mii de hectare. Peste 70 de noi incendii au izbucnit doar în acest sfârşit de săptămână. Comisia Europeană a anunţat că acesta este cel mai mare incendiu de pădure din istoria Uniunii Europene.

de Redactia Observator

la 28.08.2023 , 08:53

Pentru a noua zi la rând, incendiile de vegetație din nord-estul Greciei, continuă să ardă necontrolat. Pompierii din Grecia sunt ajutaţi de salvatori veniţi din numeroase ţări europene. Printre echipaje se numără şi cele venite din România. În sprijinul lor, avioane şi elicopetere ce aruncă cu apă survolează cerul neîncetat. 

Focul a mistuit peste 77.000 de hectare de pădure

Căldura extremă şi vântul puternic fac aproape imposibilă misiunea de stingere a focului. Meteorologii vin însă cu veşti şi mai rele. De azi, direcţia vântului s-ar putea schimba, iar flăcările ar putea să se răspândească pe suprafeţe şi mai mari. 

Vezi și

Până acum focul a mistuit peste 77.000 de hectare de pădure, din care 13.000 de hectare doar în Parcul Naţional Dadia, în nord estul Greciei. Parcul este una dintre cele mai importante zone protejate la scară națională și internațională. 

Pe acelaşi subiect

Papa Francisc, rugăciune pentru victimele incendiilor

În incendiile din această regiune au murit săptămâna trecută 20 de oameni. Pentru aceştia, dar şi pentru cei care şi-au pierdut casele, Papa Francisc a făcut o rugăciune, înaintea plecării sale în Mongolia. 

Papa Francisc: O să fac o rugăciune şi pentru victimele incendiilor de zilele acestea din nord estul Greciei şi vreau să îmi exprim solidaritatea cu poporul grec. 

Autorităţile elene au arestat în ultimele zile 79 de persoane, suspectate că ar fi pornit mai multe focuri, cu bună ştiinţă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Focul a pus stăpânire pe pădurile Greciei. Meteorologii vin cu veşti rele: direcţia vântului s-ar putea schimba, iar flăcările se vor răspândi şi mai mult