Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Familia Trump şi oficiali din administraţia Biden, printre ţintele hackerilor. Chinezii, suspectaţi că ar fi în spatele atacurilor

Membri ai familiei fostului preşedinte american Donald Trump şi oficiali din administraţia Biden s-au numărat printre persoanele vizate de hackeri având legătură cu China, care au reuşit să pătrundă în sistemele companiilor de telecomunicaţii, a relatat marţi cotidianul The New York Times (NYT), citând surse familiarizate cu această chestiune, relatează Reuters, citată de Agerpres.

de Redactia Observator

la 30.10.2024 , 10:50

Familia Trump şi oficiali din administraţia Biden, printre ţintele hackerilor. Chinezii, suspectaţi că ar fi în spatele atacurilor - Profimedia - imagine ilustrativă

Conform NYT, oficiali ai Departamentului de Stat, membri ai familiei Trump, inclusiv Eric Trump şi Jared Kushner, şi democraţi proeminenţi, inclusiv liderul majorităţii din Senat, Chuck Schumer, se numără printre cei vizaţi de hackeri. Îngrijorările cu privire la grupul de hackeri au crescut după ce articole de presă au dezvăluit activităţile sale luna trecută.

Atacul cibernetic este atribuit unui grup cunoscut sub numele de "Salt Typhoon", suspectat de legături cu China

Pe 6 octombrie, cotidianul The Wall Street Journal a relatat că grupul, denumit "Salt Typhoon", a accesat reţelele furnizorilor de bandă largă şi a obţinut informaţii din sistemele pe care guvernul federal le foloseşte pentru interceptările telefonice autorizate de instanţe. Departamentul de Stat al SUA, precum şi consilieri ai membrilor familiei Trump, nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii din partea Reuters.

Articolul continuă după reclamă

FBI și Agenția pentru Securitate Cibernetică și Infrastructură (CISA) au confirmat săptămâna trecută deschiderea unei anchete privind accesarea neautorizată a infrastructurii de telecomunicații din SUA. Potrivit autorităților, atacul cibernetic este atribuit unui grup cunoscut sub numele de "Salt Typhoon", suspectat de legături cu Republica Populară Chineză. Hackerii ar fi vizat telefoanele folosite de membri ai familiei fostului președinte Donald Trump, de asistenți ai președintelui Joe Biden, precum și de diplomați și alți oficiali guvernamentali.

Casa Albă, Agenţia Naţională de Securitate şi agenţia de supraveghere a securităţii cibernetice CISA nu au răspuns imediat la mesajele trimise de agenţia de presă. Un consilier al lui Schumer nu a răspuns nici el la un e-mail trimis de Reuters. Ambasada Chinei la Washington nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii în legătură cu aceste rapoarte, deşi Beijingul neagă de fiecare dată că s-ar afla în spatele campaniilor de spionaj cibernetic.

Ancheta, coordonată de FBI și CISA, continuă, iar companiile de telecomunicații și potențialele victime au fost deja anunțate. Potrivit The Washington Post, cel puțin zece companii, inclusiv Verizon și AT&T, au fost afectate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Familia Trump şi oficiali din administraţia Biden, printre ţintele hackerilor. Chinezii, suspectaţi că ar fi în spatele atacurilor