Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video După ce a ucis-o pe româncă, italianul Gabriel Falloni i-a furat 8.000 de euro, bani din care a făcut o donație unei biserici

Procurorii din Aosta, Italia, aduc o nouă acuzație împotriva lui Gabriel Falloni, tânărul de 35 de ani arestat în 21 aprilie pentru uciderea româncei Elena Raluca Șerban. Potrivit anchetatorilor, după ce a omorât-o pe fată, italianul i-a furat un plic în care se aflau aproape 8.000 de euro.

de Veronica Micu

la 20.05.2021 , 12:45

Drept urmare, scriu jurnaliștii de la Aosta Sera, pe lângă acuzația de omucidere voluntară, se mai adaugă și jaful agravat. Astfel, procurorii susțin că Falloni ar fi luat aproape 8.000 de euro din apartamentul româncei, situat în Viale dei Partigiani.

valledaostaglocal.it

Acolo, românca ar fi obişnuit să se întâlnească cu clienţii, în urma anunţurilor pe care le-ar fi dat pe unele site-uri de escorte, mai precizează publicaţia italiană. De altfel, în cadrul anchetei, ar fi fost audiaţi unii dintre clienţii femeii.

Articolul continuă după reclamă

În urmă cu o săptămână, în cele peste 2 ore de interogatoriu, Gabriel Falloni şi-a mărturisit crima şi a dat detalii despre circumstanţele în care s-a produs atacul. 

Pe acelaşi subiect

aostaoggi.it

El a recunoscut că, înainte de a pleca din apartamentul victimei, a luat din casă un plic în care se aflau câteva mii de euro. Italianul a spus că a folosit acești bani pentru a plăti șoferii de taxi cu care s-a plimbat în zilele dintre crimă și arest, a achitat chiria pentru casa unde locuia, a cumpărat două telefoane mobile pentru nepoți și a făcut o donație într-o biserică.

valledaostaglocal.it

Gabriel Falloni a fost prins de polițiști și arestat la Genova, la patru zile după crimă.

Elena a fost ucisă cu o lovitură de cuțit, în propria casă

Reamintim că Elena Raluca Șerban a fost găsită moartă în 17 aprilie, în apartamentul pe care îl închiriase de puţin timp pe via Partigiani, în Aosta, un oraș din regiunea Valle d’Aosta.

O singură lovitură cu cuțitul, în zona gâtului, i-a fost fatală Elenei, fata fiind descoperită fără suflare în baia noii sale locuințe, într-o baltă de sânge. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Gabriel Falloni a recunoscut că a ucis-o pe româncă

Săptămâna trecută, asistat de avocaţii săi, Gabriel Falloni a fost audiat în închisoare de procurorii Paolo Fortuna, Luca Ceccanti și Manlio Ambrosi. Italianul şi-a mărturisit crima şi a dat detalii despre circumstanţele în care s-a produs atacul.

Falloni fusese filmat de camerele de supraveghere în după-amiaza zilei de sâmbătă, 17 aprilie, când a intrat în clădirea unde locuia românca. După 37 de minute, bărbatul a părăsit condominiul. 

Potrivit declaraţiilor sale, Falloni îşi dăduse întâlnire cu Elena, după ce tânărul îi găsise numărul de telefon pe un site de escorte, scrie publicaţia valledaostaglocal.it.

Elena ar fi refuzat un joc erotic

Individul le-a spus anchetatorilor că a ucis-o pe Elena după o altercație. Tânăra ar fi refuzat un joc erotic, iar Falloni a încercat să o convingă cu forța. Și-a pus mâinile în jurul gâtului ei, dar apoi a slăbit strânsoarea. În acel moment, ea luase deja un cuțit pentru a se apăra, însă bărbatul a reușit să i-l smulgă din mână, apoi a înjunghiat-o.

Elena s-a stins în doar câteva minute.

După ce a pus într-o pungă, cearșafurile pătate de sânge și cuțitul - pe care ulterior l-a aruncat în gunoiul de lângă casa lui -, precum și telefoanele mobile ale victimei, bărbatul a fugit.

Când a fost prins de poliție, Gabriel Falloni avea cu el între 1.500 și 2.000 de euro în numerar.

Românca era pe jumătate dezbrăcată

Elena Raluca Șerban era rezidentă la Lucca, însă, de 3 săptămâni, se mutase cu chirie în apartamentul din Aosta.

Potrivit valledaostaglocal.it, tânăra de 32 de ani ar fi practicat prostituţia. Elena, originară din Galați, a fost găsită moartă, pe jumătate dezbrăcată, în baia noii sale locuințe, într-o baltă de sânge. Polițiștii nu au găsit niciun semn de intrare forțată în apartament, semn că victima îi deschisese călăului ei. Românca a fost atacată din spate, înjunghiată în gât și lăsată să sângereze până la moarte.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » După ce a ucis-o pe româncă, italianul Gabriel Falloni i-a furat 8.000 de euro, bani din care a făcut o donație unei biserici