Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Drumul lui Charles spre tronul Marii Britanii: transformarea din copilul timid în liderul unei naţiuni. Din viaţa lui nu au lipsit controversele

A murit Regina, trăiască Regele. Prinţul care a aşteptat o viaţă întreagă să urce pe tron va fi proclamat Regele Charles al III-lea la 73 de ani. Devine astfel cel mai în vârstă moştenitor care primeşte coroana. Primeşte o moştenire grea, într-o perioadă deloc uşoară pentru întreaga Europă. 

de Redactia Observator

la 09.09.2022 , 19:22

"Te iubim Charles! Mulţumim, Charles!" Noul monarh a fost întâmpinat la Palatul Buckingham cu varianta adaptată a imnului "God Save the Queen". Însoţit de soţia sa, viitoarea Regină consort, Regele Charles al III-lea a mulţumit britanicilor veniţi cu miile să aducă flori în onoarea Reginei Elisabeta.

Charles al III-lea va fi proclamat regele Marii Britanii

Regele Charles a sosit azi la Londra, pentru a pregăti funeraliile, dar şi pentru a-şi intra în noul rol, unul pentru care s-a pregătit întreaga viaţă. Spre deosebire de regina defunctă, de-a lungul anilor, noul monarh şi-a exprimat public opiniile politice, inclusiv recent, arătându-şi susţinerea faţă de Ucraina. În plus, Charles al III-lea a fost şi unul dintre cei mai aprigi susţinători ai luării unor măsuri rapide pentru a proteja mediul. 

Vezi și

Charles va trebui să câştige simpatia celor pe care-i conduce, în condiţiile în care favoriţii publicului par să fie mai degrabă William şi Catherine. Conform tradiţiei, proclamarea noului monarh va fi citită public, în stradă, la Londra, în Ediburgh, la Windsor şi York. Însă ceremonia de încoronare ar putea avea loc peste câteva luni.

Pe acelaşi subiect

Portretul lui Charles, noul rege al Marii Britanii

Regele Charles al III-lea s-a născut la 14 noiembrie 1948. Avea doar patru ani când, de la balconul Catedralei Westminster Abbey, urmărea ceremonia de încoronare a mamei sale, regina Elisabeta a II-a. Un băiat sensibil, încă din copilărie, a fost primul moştenitor al familiei regale care a studiat la o şcoală în afara palatului. A fost trimis la internat, unde n-a scăpat de răutăţile colegilor care îl tachinau pentru aspectul său fizic. O experienţă care i-a marcat devenirea. "Sunt încă destul de timid. Cred că e un lucru pe care ar trebui să-l înving. E unul dintre lucrurile care se schimbă odată cu vârsta. În continuare, nu îmi fac prieteni prea uşor", povestea Regele Charles al III-lea.

În 1970, finaliza la Universitatea din Cambridge studii de arheologie, antropologie și istorie, devenind primul membru al familiei regale britanice cu studii universitare. Apoi a urmat exemplul tatălui său şi timp de şapte ani a activat în marina militară. Tot în 1970, o cunoaştea pe Camilla Parker Bowles, însă relaţia dintre cei doi nu a fost dorită de familia regală. 11 ani mai târziu, Prinţul Charles şi tânăra Diana Spencer, de 19 ani, îşi anunţau logodna.

Doar că Charles nu a putut renunţa la prima iubire, Camilla. O înregistrare a unei discuţii cu tentă sexuală la telefon între cei doi, pe când Charles era căsătorit, a zguduit Casa Regală la începutul anilor '90. Aşa că în 1992 el şi Diana se despart, ca divorţul să fie parafat patru ani mai târziu. Charles şi Camilla şi-au păstrat relaţia ascunsă deceniii întregi. 

În 2005 însă, Regina Elisabeta a II-a le-a acceptat până la urmă relaţia, iar cei doi s-au căsătorit în sfârşit, la 35 de ani de la prima lor întâlnire. Mai mult, regina şi-a exprimat dorinţa ca la moartea ei, Camilla să devină regină consoartă.

Succesiunea la tronul Marii Britanii, după moartea Reginei Elisabeta a II-a

Odată cu moartea reginei, arborele genealogic al familiei regale britanice s-a schimbat. De acum, moştenitorul tronului va fi prinţul William, fiul cel mare al noului rege şi al Prinţesei Diana, care preia şi titlul de duce de Cornwall de la tatăl său. E urmat de cei trei copii ai săi, prinţii George şi Louis şi prinţesa Charlotte. Al cincilea la tron va fi prinţul Harry, urmat de cei doi copii ai săi, Archie şi Lilibet.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Drumul lui Charles spre tronul Marii Britanii: transformarea din copilul timid în liderul unei naţiuni. Din viaţa lui nu au lipsit controversele