Galerie foto Două cupluri de îndrăgostiţi au murit într-un accident înfiorător, pe un drum din Italia. Tocmai ce sărbătoriseră ziua de naştere a unuia dintre ei
Patru tineri cu vârste între 16 şi 23 de ani şi-au găsit sfârşitul în urma unui accident cumplit, după ce maşina în care se aflau, un Fiat Idea, a ieşit de pe şosea şi s-a izbit violent de un copac. Tragedia s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe drumul provincial 110, care leagă Lizzano de Faggiano, în provincia Taranto, Italia.

Este vorba despre doi băieți de 23 și 19 ani și două fete, ambele în vârstă de 16 ani, care, potrivit presei din Italia, și-ar fi perdut viața pe loc: Giovanni Massaro, 23 de ani, din Torricella, care se afla la volan; Paolo Marangi, 19 ani, din Sava; Giorgia Narducci, 16 ani, din Torricella, și Anita Di Coste, 16 ani, din Manduria. Conform publicației La Repubblica, erau două cupluri de îndrăgostiți. Se întorceau dintr-un local din Taranto, unde sărbătoriseră ziua de naștere a lui Massaro.
Patru vieţi spulberate într-un accident înfiorător
Giovanni o iubea pe Giorgia, iar Paolo era îndrăgostit de Anita. Aveau vise și toată viața înainte, dar totul s-a sfârșit într-o clipă. Cei patru tineri erau într-un Fiat Idea care, din motive încă necunoscute, a ieșit de pe carosabil, s-a răsturnat și s-a izbit violent de un copac, la ieșirea dintr-o curbă.
În urma impactului devastator, doi dintre ei au fost aruncați din mașină, iar ceilalți doi rămas prinși între fiare, fiind, ulterior, extrași de pompieri. Alerta au dat-o alţi şoferi, iar la faţa locului au intervenit rapid echipaje medicale de urgență, pompierii, carabinierii și poliția rutieră.
- "L-a omorât în fața blocului". Un băiețel de nici 4 anișori, care iubea cosmosul, e cea mai tânără victimă...
- Zelenski și-ar fi trimis delegații în SUA să negocieze mineralele, după ce Trump i-a propus o nouă versiune a...
- Un stat care s-a ales cu o taxă vamală uriașă cedează în fața lui Trump. Ce ofertă i-a făcut președintelui SUA
- Rusul Alex Ovechkin, susţinător al lui Putin, a devenit cel mai bun marcator all-time al NHL. S-a pozat alături de...
- Bilanţul cutremurului din Myanmar depăşeşte 3500 de morţi. Intervențiile, blocate de intemperii și replici...
Din păcate, salvatorii nu au mai putut face nimic pentru cei patru tineri.
"În astfel de momente, cuvintele par insuficiente pentru a exprima durerea și tristețea pe care le simțim. Tragedia care a răpit prea devreme viețile a patru tineri, dintre care doi minori, este o rană imposibil de acceptat, dar care, din păcate, face parte dintr-o realitate crudă. Astăzi este o zi a tăcerii, o tăcere plină de respect pentru victime și pentru familiile lor, care trăiesc cea mai grea durere pe care un părinte o poate cunoaște.
Sunt alături de părinți, rude și prieteni. O îmbrățișare caldă pentru părinții lui Paolo din partea întregii comunități", a transmis primarul din Sava, Gaetano Pichierri.
În Torricella, ziua funerariilor a fost decretată zi de doliu național.
"O tragedie imensă, de neimaginat, care ne lasă fără cuvinte. În acest moment dureros și trist, transmitem părinților, rudelor și prietenilor cele mai sincere condoleanțe și o îmbrățișare strânsă din partea administrației locale și a întregii comunități: Dumnezeu să-i odihnească în pace", a scris pe Facebook primarul Francesco Turco.
Primarul din Manduria, Gregorio Pecoraro, și-a exprimat "profundul regret și întreaga sa apropiere față de familiile îndurerate", iar primărița din Lizzano, Lucia Palombella, a scris: "Această duminică a început cu o dimineață teribilă. Profund îndurerați de sfârșitul tragic al acestui accident, primarul și administrația locală, în numele întregii comunități din Lizzano, transmit sincerele lor condoleanțe familiilor celor patru vieți tinere curmate, precum și comunităților din Torricella, Sava și Manduria. Suntem alături de voi în această durere de necuprins".
Ancheta privind dinamica accidentului este în desfășurare și este condusă de carabinierii din Manduria, sub coordonarea Parchetului din Taranto.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰