Video ANIMAŢIE. În delir, şi-a luat fiica la un jaf, după ce a primit un pont. A urmat o cursă nebună cu poliţia pe urmele ei încheiată tragic sub un camion
Tragedia din Caraş-Severin, în care o mamă a murit sub privirile fiicei ei, lasă în urmă un mister greu de dezlegat. Familia spune că n-avea niciun motiv să jefuiască locuinţa în care a intrat. Nu avea probleme cu banii. Însă, în ultimele zile ceva s-ar fi petrecut în mintea ei şi ar fi început să aibă episoade delirante, spun apropiaţii. Anchetatorii i-au refăcut traseul din noaptea atragediei şi fac verificări dacă agenţii au acţionat corect când au oprit-o cu dispozitivul spike. Fetiţa, martoră la tot, este în continuare internată în spital, cu râni grave.
Comportamentul femeii de 41 de ani s-ar fi schimbat dramatic în ultimele zile, mărturisesc apropiaţii. Ar fi trăit într-un delir şi i-ar fi împărtăşit soţului că e urmărită de tot felul de voci. Fără nicio explicaţie, şi-a făcut bagajele, le-a băgat în maşină, şi-a luat fiica de 13 ani şi au plecat din Timişoara. Ce s-a întâmplat pe traseu şi cum au ajuns cele două în faţa casei din Caransebeş e încă un mister. Surse Observator susţin că a primit un pont că proprietarii locuiesc în Spania.
Şi-a luat fiica la jaf şi în cursa mortală
Femeia forţează poarta cu maşina şi opreşte direct în curte. Îşi lasă fată afară şi timp de 50 de minute scotoceşte în casă. Între timp apar reprezentanţii firmei de securitate, spun proprietarii, şi chiar poliţiştii, dar nimeni nu o opreşte pe femeie.
"Să-ţi fie frică şi în casa ta, să stai în casa ta, e un lucru foarte greu. Femeia asta a venit să fure. Lucru straniu, a venit să fure cu un copil", a declarat Ioan Ursu, proprietarul casei.
- O femeie din Caransebeş a intrat frontal într-un camion, după o goană nebună cu Poliţia pe urme. A murit sub...
- Scandal uriaş provocat de un şofer bulgar de TIR care s-a răsturnat în Caraş-Severin. Voia să fie "ridicat" de...
- Carambol cu patru maşini pe DN 6, în Caraş Severin. Trei persoane au fost transportate la spital
- Un tânăr a furat sicriul unei femei, care a murit de 15 ani. Explicații năucitoare în fața polițiștilor
- Doi polițiști răniți, după ce au intrat cu autospeciala într-un cap de pod, în Caraș-Severin
"Alarma a sunat o dată, iar după 20 de minute a mai sunat o dată şi ea tot în casă a fost. A stat 50 de minute. S-a plimbat în toată casa. Probabil a căutat aur sau bani", a declarat Mihai Ursu, proprietarul casei.
O vecină a încercat s-o oprească. "Cum poţi să intri la cineva care are tupeul să intre în casă? A ştiut că a intrat să fure. Striga la ea să iasă afară. A sunat la Poliţie", a declarat Mihai Ursu, proprietarul casei.
Femeia s-a oprit din scotocit prin casă doar în momentul în care agenţii de la firma de pază au venit la adresă. N-au verificat-o şi au lăsat-o să plece înainte să ajungă poliţiştii. Criminaliştii au luat amprente, iar maşina ei a fost dată în urmărire. Câteva minute mai târziu, femeia s-a întors la casa spartă.
"Nu era pe mână cu nimeni. Ştiţi de ce? Pentru că noi nu avem probleme cu absolut nimeni. Nu am auzit de ea în viaţa noastră şi nici nu o cunoaştem", a declarat Ioan Ursu, proprietarul casei.
A început o cursă cu poliţia pe urme, întinsă pe aproape 30 kilometri, cu fetiţa ei în maşină. Iniţial, şoferiţa a oprit la ieşirea din Caransebeş. Dar n-avea de gând să se predea. S-a încuiat în maşină şi a plecat în trombă, lovind autospeciala. Disperaţi să pună mâna pe ea, poliţiştii întind pe şosea un dispozitiv spike, o bandă cu ace. Inutil. Femeia se opreşte abia după o depăşire periculoasă, când se înfige într-un camion ce venea din sens opus. A murit pe loc.
Inspectoratul de Poliţie Caraş-Severin verifică dacă agenţii au acţionat corect în acest caz şi, mai ales, dacă era justificată utilizarea dispozitivului spike în condiţiile în care în maşină era un minor.
Fetiţa de 13 ani a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii din Timişoara. Şi-a revenit din comă şi nu mai este intubată. Are însă nevoie de consiliere psihologică, susţin medicii.
"Pacienta se află în prezent internată în continuare în secţia de Terapie Intensivă. Este conştientă, stabilă, cooperantă. Beneficiază în continuare de îngrijirile medicale, de monitorizarea continuă şi de tratamentul chirurgical de specialitate", a declarat Iulia Bagiu - purtător de cuvânt Spitalul de copii Louis Ţurcanu Timişoara.
Femeia de 41 de ani era angajată la o firmă de curăţenie, însă familia nu ştia să aibă probleme cu banii. Îşi cumpărase recent maşina, iar între colegi era o fire introverită. Fetiţa ei este singura care poate desluşi cazul, însă audierile vor întârzia până când starea copilei va fi mai bună.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰