Doi polițiști răniți, după ce au intrat cu autospeciala într-un cap de pod, în Caraș-Severin
Accident teribil în această dimineaţă în judeţul Caraş-Severin. Doi poliţişti au ajuns la spital, după ce au intrat cu autospeciala într-un cap de pod şi s-au răsturnat pe carosabil.
Doi agenți de poliție au fost răniți și au fost duși la spital, după ce autospeciala în care se aflau a intrat vineri dimineața într-un cap de pod în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin.
Potrivit IPJ Caraș-Severin, accidentul în care a fost implicată o autospecială de poliție a avut loc pe DN 68, pe raza orașului Oțelu Roșu.
Din primele cercetări s-a stabilit că agentul de poliție care conducea autospeciala ar fi pierdut controlul direcției, lovind un cap de pod și răsturnându-se pe carosabil.
Cei doi polițiști au ieșit singuri din mașină, au fost preluați de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță ș̦i au fost transportați la spital.
Șoferul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.
Polițiștii fac cercetări la fața locului pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰