Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cinci copii au murit după ce castelul gonflabil în care se aflau a fost luat de vânt în Australia. Au căzut în gol de la 10 metri

Cinci copii au murit, iar alţi patru sunt grav răniți după ce au căzut dintr-un castel gonflabil care a fost luat de vânt, în Australia.

de Redactia Observator

la 16.12.2021 , 21:17

Accidentul, cauzat de o rafală de vânt, s-a petrecut joi în timpul unei petreceri a unei școli primare din Devonport, Tasmania. Poliția a transmis că elevii au căzut de la o înălțime de aproximativ 10 metri, scrie BBC.

Autoritățile au transmis că elevii erau în clasa a V-a, respectiv a VI-a, alţi patru au fost răniți grav. Cei cinci copii includ două fete și doi băieți, iar sexul celui de-al cincilea copil care a murit mai târziu în spital nu este încă cunoscut.  Comandantul poliției din Tasmania, Debbie Williams, a descris scena ca fiind „una extrem de tulburătoare”„Se pare că o rafală de vânt a făcut castelul să se ridice în aer”, a transmis reporterilor din fața școlii primare Hillcrest.

Prim-ministrul australian Scott Morrison a descris accidentul drept „sfâșietor”.

Articolul continuă după reclamă

„Copii mici într-o zi de distracție… și se transformă într-o tragedie atât de îngrozitoare. În această perioadă a anului, pur și simplu îți rupe inima”, a spus el.

Răniţi în ultima zi de şcoală

Paramedicii au sosit rapid la fața locului după accident, în jurul orei locale 10.00. Copiii au primit primul ajutor la faţa locului, apoi au fost transportați cu elicopterul la spital.  Părinții au fost alertați imediat în urma incidentului, care a avut loc în ultima zi a anului școlar. Premierul de stat Peter Gutwein a declarat că autoritățile vor oferi noi actualizări în cursul zilei de joi.„Deoarece aceasta implică o școală primară, gândurile sunt în mod evident la persoanele implicate și evident la părinții copiilor care au fost răniți”, a spus el. Devonport, pe coasta de nord a Tasmaniei, este un mic oraș-port cu puțin sub 30.000 de locuitori.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Cinci copii au murit după ce castelul gonflabil în care se aflau a fost luat de vânt în Australia. Au căzut în gol de la 10 metri