Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Discuţie aprinsă între Guterres şi Lavrov, la ONU. Avertisment împotriva "riscurilor de conflict din cauza erorilor de judecată"

Rusia prezidează Consiliul de Securitate al ONU! Serghei Lavrov a fost prezent marţi la întrunirea oficialilor unde principalul subiect de discuţii a fost invazia rusă în Ucraina. Dacă ceilalţi membri au condamnat acţiunile Kremlinului, ministrul de Externe rus spune că tocmai Statele Unite şi aliaţii săi cer ca toate conflictele să fie rezolvate pe front. Între timp, Bogdan Aurescu a condamnat declaraţiile ambasadorului chinez în Franţa care a negat suveranitatea ţărilor desprinse din Uniunea Sovietică. Iar în Republica Moldova, Uniunea Europeană va trimite o misiune civilă pentru contracararea unor posibile atacuri ruseşti.

de Redactia Observator

la 25.04.2023 , 11:09

Luna aceasta, Rusia, prin ministrul de Externe Serghei Lavrov, prezidează întâlnirea Consiliul de Securitate al ONU desfăşurat la New York. Chiar înainte de reuniunea Consiliului, toţi ambasadorii Uniunii Europene la ONU au condamnat invazia Rusiei în Ucraina.

Antonio Guterres, secretar general al ONU: Tensiunile dintre marile puteri se află la un nivel nemaiîntâlnit de mare. La fel sunt şi riscurile de conflict, apărute prin neglijenţă sau eroare.

Secretarul general ONU a declarat şi că acţiunile Rusiei provoacă suferință enormă poporului ucrainean. Lavrov, aflat chiar în stânga sa, a a avut imediat o replică.

Vezi și

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe: Stimaţi colegi, la fel cum a fost cazul şi în Războiul Rece, am atins pragul periculos, probabil și mai periculos. Situaţia a fost înrăutăţită şi de pierderea încrederii în multilaterism, agresiunea financiară şi economică a Vestului distrugând beneficiile globalizării, în timp ce Statele Unite şi aliaţii abandonează diplomaţia şi cer ca relaţiile să fie clarificate pe câmpul de luptă.

Pe acelaşi subiect

Ambasadorii din Statele Unite, Marea Britanie şi Elveţia au spus că agresiunea Rusiei este inacceptabilă şi că, în timpul întâlnirii, militarii ruşi continuă să omoare oameni nevinovaţi.

Ministrul Aurescu condamnă declaraţiile ambasadorului chinez în Franţa

Între timp, Bogdan Aurescu a condamnat declaraţiile ambasadorului chinez în Franţa care a negat suveranitatea ţărilor desprinse din Uniunea Sovietică. "Astfel de afirmaţii sunt inacceptabile şi contravin Cartei ONU", a spus şeful diplomaţiei române.

Uniunea Europeană a aprobat, de asemenea, trimiterea unei misiuni civile în Republica Moldova, în scopul consolidării capacităţilor acestei ţări de contracarare a tentativelor ruse în scopul destabilizării. Astfel, 40 de experţi vor ajunge luna următoare pentru activităţi ce se întind pe doi ani. Finanţarea misiunii este de 40 de milioane de euro.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Discuţie aprinsă între Guterres şi Lavrov, la ONU. Avertisment împotriva "riscurilor de conflict din cauza erorilor de judecată"