Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Am petrecut clar niște momente bune". Mogulul Rupert Murdoch a divorțat prin e-mail de cea de-a patra soție

Mogulul media Rupert Murdoch a divorțat de cea de-a patra soție Jerry Hall prin e-mail, potrivit unor dezvăluiri făcute de Vanity Fair. Miliardarul în vârstă de 92 de ani urma să se căsătorească pentru a 5-a oară cu Ann Lesley Smith. A spus chiar că "așteaptă cu nerăbdare să-și petreacă a doua jumătate" a vieții cu logodnica lui.

de Redactia Observator

la 13.04.2023 , 21:46

Rupert Murdoch a divorțat de cea de-a patra soție, Jerry Hall, printr-un email, în care i-a spus că "am petrecut clar niște momente bune, dar mai am multe de făcut", potrivit Vanity Fair. Gabriel Sherman, un jurnalist care scrie de mai multe decenii despre afacerile lui Murdoch, a mărturisit că a văzut o copie a e-mailului și a detaliat conținutul într-un articol pentru Vanity Fair.

Hall, cunoscut fotomodel din anii '70 şi fosta parteneră a lui Mick Jagger, urma să se întâlnească cu soţul ei la vila lor din Oxfordshire în iunie 2022, când a primit emailul neașteptat. "Jerry, din păcate, am decis să pun capăt căsniciei noastre", aşa ar fi început Murdoch emailul. "Am petrecut clar niște momente bune, dar am multe de făcut... Avocatul meu din New York îl va contacta imediat pe al tău."

Murdoch şi Hall, 66 de ani, au divorțat după câteva luni, dar au insistat public că au rămas buni prieteni. Cu toate acestea, prietenii lui Jerry Hall au sugerat că, în realitate, ea a fost "devastată, supărată și umilită” după ce a avut grijă de Murdoch și s-a izolat cu el pe tot parcursul pandemiei de Covid. Hall chiar le-ar fi povestit prietenilor că a creat şi incendiat o efigie a lui Murdoch.

Vezi și

Potrivit lui Sherman, acordul de divorț al cuplului are o clauză care îi interzice lui Hall să ofere sugestii scriitorilor serialului "Succession", produs de HBO şi puternic influențat de povestea familiei Murdoch. Potrivit jurnalistului,  Lachlan, fiul cel mare al mogulului ar bănui că fratele său mai mic, James, chiar ar fi luat legătura cu creatorii serialului. 

Pe acelaşi subiect

Cei patru copii ai lui Murdoch se luptă pentru imperiu

La fel ca în serial, cei patru copii ai lui Murdoch din primele două căsnicii se luptă pentru a moșteni imperiul după moartea tatălui lor. Lachlan este deja puternic implicat în afacerile familiei, este președinte executiv al Nova Entertainment, co-președinte al News Corp, şi președinte executiv și CEO al Fox Corporation, dar îi are drept rivali pe fraţii săi James, Elisabeth și Prudence. Vanity Fair oferă detalii şi despre starea de sănătate a lui Murdoch, care a suferit răni grave la spate după ce a căzut de pe iaht în ianuarie 2018, când a fost aproape de moarte.

În 2019, Murdoch a vândut unor companii media rivale companiile sale din entertainment, ​​inclusiv Sky în Marea Britanie și 21st Century Fox în SUA. A păstrat o colecție redusă de companii, printre care rețeaua Fox din SUA, editura HarperCollins și o serie de ziare, inclusiv The  Times, The Sun și The Wall Street Journal. Cu toate acestea, la începutul anului au fost abandonate încercările de a reuni imperiul care a fost împărțit pentru a limita consecințele scandalului legat de ascultarea ilegală a mii de telefoane de către reporterii tabloidului News of the World pentru informaţii exclusive.

Afacerea care i-a cauzat cele mai multe probleme lui Murdoch este Fox News, care se confruntă şi cu un proces pentru defăimare de 1,6 miliarde de dolari din partea companiei Dominion, după ce postul TV a susținut afirmațiile lui Donald Trump că alegerile prezidențiale din SUA din 2020 au fost furate.

Murdoch a anunțat recent că a rupt logodna cu prezentatoarea radio Ann Lesley Smith, la doar două săptămâni după ce s-a folosit de propriul tabloid The New York Post pentru a-şi anunța logodna. La sfârșitul lunii martie, Murdoch a spus că cei doi "așteaptă cu nerăbdare să ne petrecem a doua jumătate a vieții împreună" şi i-a cumpărat viitoarei sale mirese un inel de logodnă de 2 milioane de dolari. La începutul lunii aprilie, logodna a fost ruptă din cauza "convingerilor religioase" ale lui Ann Lesley Smith.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » "Am petrecut clar niște momente bune". Mogulul Rupert Murdoch a divorțat prin e-mail de cea de-a patra soție