Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Descoperire istorică în Egipt. Arheologii au găsit mormântul faraonului Tutmes al II-lea

Arheologii din Egipt au anunţat că au găsit mormântul mult căutat al faraonului Tutmes al II-lea, prima descoperire de o asemenea importanţă după cea a sarcofagului lui Tutankhamon, în 1922.

de Redactia Observator

la 19.02.2025 , 11:50

Descoperire istorică în Egipt. Arheologii au descoperit mormântul faraonului Tutmes al II-lea Descoperire istorică în Egipt. Arheologii au descoperit mormântul faraonului Tutmes al II-lea - Muzeul Naţional de Arheologie Egipt / Luxor Times

Autorităţile egiptene au anunţat marţi descoperirea mormântului faraonului Tutmes al II-lea, ultimul dintre mormintele regale dispărute din a XVIII-a dinastie egipteană, care a domnit mai bine de două secole, aproximativ între anii 1550 î.Hr. şi 1292 î.Hr.

Secretarul general al Consiliului Suprem al Antichităţilor din Egipt, Mohamed Ismail Khaled, a descris descoperirea drept una dintre cele mai importante din ultimele decenii. "Este pentru prima dată când accesorii funerare aparţinând lui Tutmes al II-lea au fost descoperite, în muzeele din întreaga lume neexistând astfel de obiecte", a spus oficialul.

Şeful misiunii egiptene, Mohamed Abdel Badei, a declarat că, în pofida importanţei sale, mormântul nu se află într-o stare bună deoarece a fost inundat la scurt timp după moartea faraonului. "Stricăciunile cauzate de apă au provocat o deteriorare severă, ducând la pierderea unei mari părţi din conţinutul original, despre care se crede că a fost relocat în vremuri străvechi", a precizat reprezentantul consiliului.

Articolul continuă după reclamă

Mormântul, în stare de degradare

Pe acelaşi subiect

Echipele de arheologi au restaurat porţiuni din tencuiala căzută, ornată cu modele elaborate, inclusiv inscripţii albastre, motive cu stele galbene şi elemente ale unui text religios important, prezent în mormintele faraonilor, a spus el.

Şeful misiunii britanice, Piers Litherland, a declarat că mormântul avea un design tipic, singura anomalie fiind cel de-al doilea coridor. Acesta a fost mărit de două ori şi era înclinat în sus, mai degrabă decât în jos, deasupra podelei încăperii, a spus el. Coridorul ar fi fost creat, potrivit lui Litherland, pentru a permite scoaterea corpului faraonului din mormântul inundat.

Mumia faraonului Tutmes al II-lea a fost descoperită în secolul al XIX-lea, nu departe de un alt sit arheologic cunoscut sub numele de Cachette Deir el-Bahari, în care a fost probabil mutată la câteva secole după trecerea jefuitorilor de morminte, conform Muzeului Naţional al Civilizaţiei Egiptene din Cairo, citat de CBS News. Mumia sa este expusă în prezent, alături de cele ale altor membri ai familiei regale, în interiorul muzeului. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cât vorbiţi la telefon pe zi?
Observator » Ştiri externe » Descoperire istorică în Egipt. Arheologii au găsit mormântul faraonului Tutmes al II-lea