Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "De obicei, pornesc sirenele de uragan sau ne anunţă cumva!" După incendiile devastatoare, locuitorii din Hawaii vor să afle de ce nu au fost avertizaţi din timp

Incendiile din Hawaii au fost declarate cel mai mare dezastru natural din istoria statului american. Cel mai recent bilanţ arată că peste 80 de oameni şi-au pierdut vieţile şi peste o mie de clădiri au fost distruse. Pompierii continuă lupta cu flăcările care încă nu sunt pe deplin controlate, iar supravieţuitorii încep să se întrebe de ce nu au fost avertizaţi la timp de pericol. 

de Redactia Observator

la 12.08.2023 , 19:48

Case care încă fumegă, carcase de maşini aliniate şi cadavre de animale pe străzi. Asta au găsit localncii din Lahaina, care au primit permisiunea să revină câteva ore în oraşul lor. Localitatea, de fapt, nu mai există şi trebuie reconstruită de la zero. 

Tom Leonard, locuitor din Hawaii: "Am rămas fără apartament, maşină, laptop, telefon, fără tot ce am deţinut în cei 40 de ani pe care i-am trăit în Lahaina." 

Pe lângă localnici, în Maui au ajuns şi echipe cu câini special antrenaţi pentru a descoperi cadavre. Sute de oameni sunt daţi dispăruţi, iar autorităţile se aşteaptă ca bilanţul să crească. Unul dintre cei care a scăpat povesteşte îngrozit cum a văzut o femeie murind în timpul evacuării. 

Vezi și

Tom Leonard: "A condus printre două maşini, a încercat să se strecoare. A rămas blocată, iar maşinile explodau. Nimeni nu putea ajunge la ea. Am văzut-o cum a murit." 

Pe acelaşi subiect

Sunt însă şi localnici care au scăpat miraculos, deşi au refuzat să îşi abandoneze casele. 

John Singer, locuitor din Lahaina: "Am stat pe acoperiş şi m-am luptat cu focul timp de trei ore. Apoi, nu am mai putut. Am fugit la ocean şi am renunţat."

Revoltă în rândul supravieţuitorilor

Numărul mare de victime este şi consecinţa faptului că sirenele de avertisment nu au funcţionat. Au fost trimise, în schimb, mesaje telefonice sau pe reţelele sociale, care nu au ajuns la oameni deoarece turnurile de telefonie fuseseră deja doborâte. 

Sydney Carney, locuitoare din Lahaina: "De obicei, pornesc sirenele de uragan sau ne anunţă cumva. Acum, nimic. Toţi plecau după ce informaţia trecea din gură în gură." 

Namfon Yangsap, persoană evacuată din Lahaina: "Unii oameni nici măcar nu ştiau că este incendiu pentru că vântul era foarte puternic în acea zi. Toţi erau în case în acea zi." 

Între timp, în zonă au început să sosească ajutoarele federale, după ce preşedintele Joe Biden a declarat stare de dezastru în Hawaii. Papa Francisc a trimis un mesaj de solidaritate şi rugăciune, iar vedetele sar şi ele în ajutor. Boxerul Floyd Mayweather a plătit transportul şi cazarea pentru aproape 70 de familii de sinistraţi. Iar miliardarul Jef Bezos a donat 100 de milioane de dolari. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » "De obicei, pornesc sirenele de uragan sau ne anunţă cumva!" După incendiile devastatoare, locuitorii din Hawaii vor să afle de ce nu au fost avertizaţi din timp