Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Numărul morţilor în urma incendiilor apocaliptice din Hawaii a trecut de 80. Incendiile de vegetaţie, cel mai mare dezastru din istoria recentă

Cel puţin 80 de persoane şi-au pierdut viaţa, potrivit celui mai recent bilanţ, publicat sâmbătă, în urma incendiului care a devastat insula Maui, din arhipelagul american Hawaii, unde justiţia a deschis o anchetă privind gestionarea crizei de către autorităţi, informează AFP. Pe măsură ce autorităţile au permis acest lucru, oamenii au început să revină în oraşul istoric Lahaina, distrus în totalitate de flăcări, notează Agerpres.

de Adrian Popovici

la 12.08.2023 , 14:52

''Numărul victimelor este de 80'', au anunţat sâmbătă oficialii din comitatul Maui, precizând că 1.418 persoane sunt adăpostite în centre de urgenţă. Persoanele evacuate care au început să revină în Lahaina, fostă capitală a regatului Hawaii, distrusă aproape în totalitate de flăcări, şi-au regăsit oraşul redus la cenuşă şi au numeroase întrebări pentru autorităţi.

''Unde este guvernul? Unde sunt?'', a spus un bărbat, vizibil afectat, care nu a dorit să-şi dezvăluie numele.

Maui s-a confruntat cu numeroase pene de curent în timpul crizei, iar numărul de urgenţă 911 nu a fost funcţional în anumite părţi ale insulei. Existenţa unor multiple focare simultane a divizat totodată eforturile pompierilor, iar la Lahaina, zeci de locuitori surprinşi de incendii au fost nevoiţi să se arunce în apele mării pentru a scăpa de flăcări, potrivit pazei de coastă.

Articolul continuă după reclamă

În acest context polemic, procurorul general al acestui stat american din Oceanul Pacific, Anne Lopez,a deschis o anchetă asupra modului în care a fost gestionată criza: ''Biroul meu îşi ia angajamentul să înţeleagă deciziile care au fost luate înainte şi în timpul incendiilor şi să împărtăşească publicului rezultatele acestui audit'', a anunţat ea într-un comunicat.

Pe acelaşi subiect

Cea mai mai mare tragedie din istorie statului Hawaii

Sirenele de avertizare în caz de incendiu nu au fost acţionate, a confirmat pentru CNN un purtător de cuvânt al Agenţiei pentru gestionarea crizelor din Hawaii. Acesta a precizat că mai multe alerte au fost trimise pe telefoanele mobile ale locuitorilor şi difuzate la radio şi televiziune. Numărul deceselor îl depăşeşte pe cel al tsunamiului din 1960, care a făcut 61 de morţi în Hawaii. Echipe de căutare şi de salvare din Honolulu, însoţite de câini, au sosit în Maui, au declarat oficialii.

Şeful poliţiei comitatului, John Pelletier, a afirmat joi că până la 1.000 de persoane ar putea să nu răspundă la apel, dar asta nu înseamnă că sunt în mod oficial date dispărute sau decedate, a subliniat el. În Lahaina, oraş cu 12.000 de locuitori, numeroase locuinţe, sedii de firme şi autovehicule au fost devorate de flăcări, a constatat o jurnalistă AFP.

Preşedintele Joe Biden a discutat cu guvernatorul statului Hawaii, Josh Green, a precizat vineri Casa Albă. Preşedintele a decretat joi stare de catastrofă naturală în Hawaii, demers care permite deblocarea unor importante ajutoare federale pentru finanţarea ajutoarelor, adăposturilor de urgenţă şi a eforturile de reconstrucţie.

Incendiile au fost alimentate de vânturi violente, care la rândul lor au fost aduse de uraganul Dora, format în Oceanul Pacific. 

Adrian Popovici Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Numărul morţilor în urma incendiilor apocaliptice din Hawaii a trecut de 80. Incendiile de vegetaţie, cel mai mare dezastru din istoria recentă