Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Politico: De ce tace Germania când se discută despre ”uciderea” Nord Stream 2, gazoductul care o leagă de Rusia

În ciuda presiunilor puternice din partea aliaților, cancelarul german Olaf Scholz nu a spus clar că dacă Rusia atacă Ucraina, conducta Nord Stream 2 devine istorie. ”De ce coboară Germania tonul atunci când se discută despre sancțiunile asupra Nord Stream 2?”, se întreabă site-ul Politico. 

de Redactia Observator

la 09.02.2022 , 15:29

Politico: De ce tace Germania când se discută despre ”uciderea” Nord Stream 2, gazoductul care o leagă de Rusia Politico: De ce tace Germania când se discută despre ”uciderea” Nord Stream 2, gazoductul care o leagă de Rusia - Observator

Noul cancelar al Germaniei a fost primit luni la Casa Albă, unde s-a reafirmat solidaritatea Occidentului în faţa ameninţărilor şi presiunilor Rusiei. Preşedintele Joe Biden a avertizat din nou Rusia că va plăti scump o eventuală nouă agresiune. "Dacă Rusia invadează, adică dacă tancurile şi trupele trec frontiera Ucrainei, din nou, atunci nu va mai exista gazoductul Nord Stream 2. Îi vom pune capăt."

Cancelarul german Olaf Scholz a evitat să se refere concret la gazoductul atât de important pentru ţara sa şi pentru Rusia. A subliniat, însă, că Rusia riscă sancţiuni dure. "Acţionăm împreună, suntem absolut uniţi şi nu vom lua măsuri diferite. Vom lua aceleaşi măsuri şi vor fi foarte, foarte dure pentru Rusia, iar ei trebuie să înţeleagă asta."

Germania a fost ţinta unor critici după ce a trimis, ca ajutor militar, doar cinci mii de căşti pentru soldaţi. Aceasta în timp ce Ucraina ceruse armament anti-aerian şi anti-rachetă, precum şi echipament pentru deminare. Dar guvernul de la Kiev minimalizează divergenţele şi subliniază că armata ţării sale este pregătită pentru orice eventualitate. 

Articolul continuă după reclamă

De ce coboară Germania tonul atunci când se discută despre sancțiunile asupra Nord Stream 2

Pe acelaşi subiect

Pentru aliații Germaniei este derutant refuzul cancelarului Olaf Scholz de a spune clar ceea ce pare evident - că Rusia va pierde o nouă conductă de gaz către Germania dacă invadează Ucraina, notează Politico. Chiar și politicienii din coaliție de guvernare sunt confuzi: „Nu există o explicație rezonabilă pentru acest lucru”, a spus Reinhard Butikofer, co-președinte al Partidului Verde European și membru al Parlamentului European. 

Alții dau vina pe tactici diplomatice, politici interne ale partidului și preocupări legale. Din aceste motive conducta de gaze care leagă Germania de Rusia și care este numită Nord Stream 2 reprezintă o problemă cu conotații diferite pentru cancelarul german, spre deosebire de ceilalți lideri mondiali. 

Pe frontul diplomatic, guvernul german spune că vrea să țină Rusia în tensiune cu privire la potențialele sancțiuni. Problema se complică pentru cancelarul german și pentru că în cadrul partidului său SPD, câțiva politicieni de rang înalt sunt susținători ai conductei. Apoi este luată în calcul și latura juridică - o intervenție politică într-o decizie de reglementare ar putea expune guvernul german la contestații în instanță și la plăți uriașe. Motivele nu îi satisfac însă  pe critici și nici nu oferă un răspuns complet. Dar ajută să înțelegem de ce Scholz continuă această abordare în ciuda avertismentelor tot mai mari la nivel mondial. 

Berlinul încearcă de multă vreme să minimizeze dimensiunea politică a Nord Stream 2. Lucrurile s-au complicat pe măsură ce Rusia a concentrat militari de-a lungul graniței cu Ucraina, refuzând să dezescaladeze situația dacă NATO nu își retrage prezența din Europa de Est - lucru refuzat din start de alianță.

Mai multe țări occidentele vor să ucidă Nord Stream 2

Confruntarea a dus la o luptă între liderii occidentali de a-și coordona sancțiunile pe care le-ar impune dacă Moscova atacă Ucraina. Zeci de țări occidentale, inclusiv SUA și Ucraina, s-au opus de multă vreme proiectului din cauza temerilor că Europa va depinde prea mult de gazul rusesc. Pregătirile de război ale Rusiei reprezintă încă un motiv pentru a bloca proiectul. Dar, deși există un consens în jurul includerii Nord Stream 2 în pachetul de sancțiuni, liderii germani au rămas vagi în această abordare. 

Scholz a recunoscut în cele din urmă că Nord Stream 2 este pe masa de sancțiuni, dar nu s-a angajat definitiv să omoare gazoductul în cazul în care Rusia lansează un atac. Problema a intrat din nou în atenție la nivel mondial luni, în timpul întâlnirii de la Washington dintre Scholz și Biden. Refuzul lui Scholz de a se alinia total la poziția lui Biden a făcut valuri peste Atlantic.

În Ucraina, indignat de poziția guvernului german, președintele Volodimir Zelenski a anulat o întâlnire cu ministrul german de externe Annalena Baerbock, planificată pentru marți. „La această conferință de presă, Scholz a ratat ultima oportunitate de a clarifica faptul că Germania însăși este în măsură să decidă consecințele corespunzătoare”, a spus liderul Verzilor din Germania. 

Criticile au venit și din partea opoziției germane. „Prin faptul că nu subliniază consecințele pentru Nord Stream 2, cancelarul creează un efect negativ: se măresc speculațiile cu privire la poziția Germaniei”, a declarat Norbert Röttgen, CDU, fostul preşedintele al Comisiei de politică externă din Bundestag.

Scholz a avut șansa de a-și explica poziția în privat în timpul cinei de luni seară cu mai mulți senatori americani. Politicienii americani au plecat convinși că Scholz este pe aceeași lungime de undă cu Biden, dar constrâns de particularitățile politicii germane. 

„Politica germană este amuzantă. Ei nu pot spune lucrurile cu voce tare și din mers așa cum putem noi. Ei formează o coaliție și se țin de acordurile pe care le-au încheiat, ceea ce înseamnă că are mai puțin spațiu de manevră”, a spus senatorul democrat Chris Murphy.  Nu este ultima dată când Scholz va fi presat să discute problema cu politicienii străini. Va merge săptămâna viitoare la Moscova și Kiev, încercând să dezumfle tensiunile militare și să discute despre Nord Stream 2.

Presiunile politice și economice din spatele Nord Stream 2 în Germania

Marți, un oficial german a încercat să apere poziția lui Scholz, spunând că Germania are o tradiție îndelungată de a nu dezvălui potențialele sancțiuni pe care le plănuiește la adresa Moscovei. „Cancelarul a precizat în mod repetat că, dacă este vorba de un atac, toate opțiunile sunt pe masă. El a spus că Rusia va plăti scump”, a spus oficialul. Cu toate acestea, există indicii că și alți factori joacă un rol în ezitarea lui Scholz: cum ar fi politica de partid și preocupările legale.

În cadrul social-democraților, există câțiva politicieni de rang înalt care sprijină conducta, inclusiv ministrul Apărării Christine Lambrecht. Secretarul general al partidului, Kevin Kuhnert, este, de asemenea, un mare susținător al gazoductului, la fel ca Manuela Schwesig, premierul statului Mecklenburg-Vorpommern, din nordul țării.

Cel mai mare susținător este fostul cancelar Gerhard Schroder, care are legături strânse cu Rusia. Vinerea trecută, Gazprom, compania rusă de stat din spatele Nord Stream 2, a anunțat că Schroder a fost nominalizat în consiliul de administrație. 

Livrarea gazului rusesc printr-o conductă directă este un avantaj financiar pentru Germania și alte țări vest-europene, deoarece acestea nu ar trebui să plătească taxe de tranzit către țări intermediare precum Ucraina. Berlinul a spus că dorește să primească în continuare o parte din gaze prin Ucraina pentru a sprijini țara, dar contestatarii s-au întrebat cât de mult ar putea dura un astfel de acord.

În plus, Scholz și Baerbock au spus că Germania are nevoie de gaz rusesc în tranziția de la cărbune și energia nucleară la surse regenerabile. Apoi mai este și partea de reglementare, care ar putea deveni problematică în următoarele luni.

În ce fază este Nord Stream 2

Gazoductul Nord Stream 2 a fost finalizat, dar încă așteaptă aprobarea autorităților germane de reglementare - un proces care este în prezent suspendat din motive tehnice. În această perioadă, Berlinul ar risca foarte mult dacă ar interveni politic și ar opri proiectul. Dacă un judecător consideră că oprirea este nejustificată, s-ar putea ajunge la contestații în instanță și pedepse severe pentru guvern.

„Guvernului federal a susținut mereu - și în opinia mea pe bună dreptate - că nu vrea să fie răspunzător pentru daune”, a spus Butikofer, sugerând că acesta ar putea fi un motiv pentru tonul folosit de Scholz în această problemă.

Cu toate acestea, Butikofer a subliniat comentariile recente făcute de președintelele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit cărora Rusia folosește livrările de gaze „ca pârghie” împotriva UE. Aceste observații ar putea indica că Nord Stream 2 nu mai este compatibil cu legile energetice europene. „Dacă gazoductul nu respectă regulile energetice europene, nu suntem răspunzători pentru daune dacă nu este conectat la rețea”, a spus el.

Rottgen a prezis că Scholz va fi pus din nou sub presiune din cauza mesajelor sale reticente la adresa Nord Stream 2, când îi va primi joi pe liderii din cele trei țări baltice - Lituania, Estonia și Letonia. „Țările baltice au fost întotdeauna împotriva acestui proiect și se simt amenințate din poziția de țări mici și foste republici sovietice”, a spus el. „Sunt așteptări puternice ca Berlinul să ia o poziție mai clară în fața amenințării ruse”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Politico: De ce tace Germania când se discută despre ”uciderea” Nord Stream 2, gazoductul care o leagă de Rusia