NATO, redusă la tăcere. De ce Mark Rutte nu a reacționat când Trump a vorbit despre anexarea Groenlandei de faţă cu el
Deși a fost numit "cel care îl poate îmblânzi pe Donald Trump", șeful NATO, Mark Rutte, a rămas tăcut joi, în timp ce președintele american a vorbit despre anexarea Groenlandei, teritoriu autonom danez. Danemarca, unul dintre cei 12 membri fondatori ai alianței, i-a răspuns lui Trump: "Nu se poate anexa o țară aliată sau orice altă țară, acest lucru ar contraveni dreptului internațional." Premierul insulei arctice a anunțat joi că va convoca liderii de partide "cât mai curând posibil" pentru a respinge împreună afirmațiile lui Trump, declarând ferm: "Ajunge!"
Fostul premier olandez Mark Rutte a vizitat pe 12 martie Casa Albă pentru a încerca să-l convingă pe președintele american Donald Trump să mențină angajamentul SUA față de alianța transatlantică și față de Ucraina, relatează AFP.
Trump l-a lăudat inițial pe Rutte pentru activitatea sa "fantastică" în noul său rol, dar apoi a reluat criticile la adresa aliaților NATO care nu își ating obiectivele de cheltuieli pentru apărare. De asemenea, a adus în discuție un nou subiect: planul său de a anexa Groenlanda, teritoriu autonom al Danemarcei, membru fondator al NATO.
Șeful NATO a tăcut la declarațiile lui Trump: Nu vreau să trag NATO în această discuție
"Cred că se va întâmpla", a spus Trump, făcând referire la posibila anexare a Groenlandei, și l-a indicat pe Rutte ca fiind "foarte instrumental" în această mișcare. Președintele american a subliniat că Groenlanda este esențială pentru "securitatea internațională" din cauza interesului tot mai mare al Chinei și Rusiei în regiunea arctică.
- Ce ascunde declaraţia lui Putin despre armistiţiu: joacă la cacealma, avea trei opţiuni şi a ales a treia variantă
- 100 de americani arestaţi, după ce au intrat în Trump Tower ca să protesteze faţă de reţinerea activistului...
- Donald Trump a reluat ideea anexării Groenlandei, stârnind furia oficialilor insulei: "Nu ne mai tratați cu lipsă...
- Trump, despre candidatura lui Iohannis la NATO: "Nu l-am plăcut, nu am fost fericit cu el"
- Zelenski critică dur discursul lui Putin: "Am auzit cu toții declarațiile lui previzibile și manipulatoare"
- Reacția lui Trump, după declarația făcută de Putin. "Ar fi foarte dezamăgitor" ca Rusia să respingă...
- Putin vrea să păstreze teritoriile cucerite şi un nou guvern la Kiev, pentru a accepta armistiţiul
Șeful NATO a reacționat cu un zâmbet stânjenit și s-a eschivat de la subiect, spunând: "Nu vreau să trag NATO în această discuție". Cu toate acestea, el a susținut punctul lui Trump privind importanța regiunii arctice în echilibrul de putere global.
Rutte a răspuns că nu este responsabilitatea lui să ia parte la discuţiile dacă Groenlanda devine sau nu parte a Statelor Unite, declaraţii pe care Rasmussen le-a relativizat vineri, a comentat agenţia EFE. "Nu avem nicio îndoială cu privire la sprijinul pe care îl avem în Europa. La începutul lunii februarie a avut loc o întâlnire informală a liderilor de guvern şi de stat în care s-a transmis un semnal foarte clar", a declarat Rasmussen, pentru a evidenţia sprijinul european pentru Danemarca în faţa ameninţărilor din partea lui Trump, care a lăsat să se înţeleagă că ar putea folosi forţa sau sancţiunile împotriva Copenhagăi.
În ceea ce privește NATO, Trump și-a reafirmat poziția critică față de aliații care nu își respectă angajamentele financiare și a cerut creșterea cheltuielilor pentru apărare la 5% din PIB, față de actualul obiectiv de 2%. Deși a criticat din nou membrii alianței, Trump a subliniat că "NATO face un pas înainte", atribuindu-și meritul pentru creșterea contribuțiilor financiare ale aliaților.
Rutte, cunoscut pentru stilul său diplomatic, a evidențiat progresele făcute de state-cheie precum Germania și Marea Britanie în ceea ce privește creșterea cheltuielilor militare și a sprijinit eforturile lui Trump de a negocia un acord de pace între Ucraina și Rusia.
În 2018, Rutte a devenit viral după ce i-a spus clar "nu" lui Trump și l-a contrazis în Biroul Oval, în timpul unei discuții despre un acord comercial cu UE, însă de această dată a ales să nu-l provoace pe Trump, aminteşte AFP.
Șeful NATO a lăudat eforturile lui Trump de a negocia un acord de pace între Ucraina și Rusia, afirmând că "depășirea impasului a fost crucială." Totodată, nu s-a făcut nicio referire la rolul jucat de Rutte în ultimele săptămâni, când a contribuit la soluționarea conflictului tensionat din Biroul Oval între Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Danemarca respinge ferm ideea anexării Groenlandei: Ar încălca dreptul internațional
Ministrul de externe danez, Lars Lokke Rasmussen, i-a răspuns vineri lui Trump că nu poate anexa pur şi simplu Groenlanda şi că un astfel de demers ar constitui o încălcare a dreptului internaţional. "Nu se poate anexa o ţară aliată sau orice altă ţară, acest lucru ar contraveni dreptului internaţional. Este clar", a declarat Rassmusen la Copenhaga. "Fie că este vorba despre tratatul NATO, de Carta Naţiunilor Unite sau de dreptul internaţional, Groenlanda nu este deschisă anexării", a declarat Rasmussen în faţa presei.
În schimb, premierul interimar al Groenlandei - al cărui partid a fost învins la alegerile legislative locale de marţi - a anunţat că îi va reuni "cât de repede posibil" pe liderii partidelor. "De data aceasta, trebuie să-l respingem mai ferm pe Trump. Nu trebuie să continue să fim trataţi fără respect", a afirmat pe Facebook Mute Egede.
Locuitorii Groenlandei au adus la putere un partid de centru-dreapta, Democraţii, favorabil independenţei faţă de Danemarca, dar nu anexării la SUA. "Nu văd niciun indiciu în alegerile groenlandeze că oamenii vor să părăsească Regatul (Danemarcei) pentru a deveni americani", a declarat Lokke Rasmussen.
În insula arctică, Jens-Frederik Nielsen, câştigătorul alegerilor legislative şi probabil viitorul şef al guvernului groenlandez, a calificat drept "deplasate" afirmaţiile lui Donald Trump. "Declaraţiile lui Trump din SUA sunt deplasate şi arată încă o dată că noi trebuie să rămânem uniţi în astfel de situaţii", a comentat el pe Facebook.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰