Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cutremurul din Maroc, bilanţ înfiorător: peste 2.000 de morţi. Localnicii şi-au văzut persoanele dragi îngropate de vii sub dărâmături: "A început să tremure tot"

Peste 2.000 de morţi şi 2.000 de răniţi. Acesta este bilanţul înfiorător al cutremurului devastator din Maroc petrecut vineri noaptea. Seismul, de 6,8 grade pe Richter s-a produs la 71 km sud-vest de Marrakech, în Munţii Atlas. Deşi este o destinaţie populară şi pentru turiştii români, deocamdată nu există informaţii că ar exista victime în rândul cetăţenilor noştri.

de Redactia Observator

la 10.09.2023 , 07:22

Cutremur de 6,8 pe Richter în Maroc. Vineri seară, la ora locală 23:11, Marocul a fost zguduit de cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată în regat. Epicentrul seismului a fost la sud-vest de oraşul Marrakech, o destinaţie populară printre turiştii străini, inclusiv români. 

Cutremur în Maroc. Mărturiile turiştilor români: "Au călcat oameni peste oameni"

În centrul Marrakechului o parte a unui minaret s-a prăbuşit în celebra piaţă Jemaa el-Fna, rănind cel puţin doi oameni. Românii aflaţi în Maroc au povestit pentru Observator că au trecut prin clipe de groază. 

Vezi și

"Noi eram într-un restaurant, a început să tremure tot şi a intrat panica în toată lumea, practic, şi toată lumea a fugit din locul respectiv. Când au plecat din restaurant lumea a căzut, au călcat oameni peste oameni", povesteşte un turist român din Maroc.

Pe acelaşi subiect

Cutremurul, resimţit pe o rază de 400 km

Cutremurul, care a avut loc la o adâncime mică, de numai 18,5 kilometri, s-a resimţit pe o rază de aproape 400 de kilometri. A zguduit chiar şi capitala, Rabat, dar şi unul dintre cele mai mari oraşe, Casablanca.

"Azi noapte am simţit seismul, ne-a trezit şi bineînţeles am fost panicaţi, dar abia de dimineaţă am aflat de dezastrul care a fost în jurul epicentrului. În cartierele populare s-a ieşit masiv (n.r. pe stradă) pentru că sunt şi locuinţe mai vechi şi o aglomeraţie de populaţie mai mare în acele zone", spune Mariana Milu, româncă stabilită în Maroc.

"Normal că m-am speriat. E vorba de familie şi de oraşul în care am crescut şi toţi prietenii. La noi acasă s-a crăpat peretele, dar familia e ok şi totul e bine", spune Shakib Haroun, marocan.

Niciun român nu ar fi fost rănit în seism

Sute de români se află în acest moment în Maroc, fie că trăiesc acolo sau sunt doar în vacanţă. Ministerul Afacerilor Externe spune că nu au avut de suferit în urma seismului: "Până în acest moment, Ambasada României la Rabat nu a primit cereri de asistență consulară, având doar o solicitare de informații cu privire la situația unui grup de cetățeni români. Că urmare a acestei solicitări, reprezentanții ambasadei au întreprins demersuri pentru verificarea situației și au comunicat familiei că persoanele în cauză sunt în siguranță."

Cea mai afectată zonă a fost provincia Al-Haouz, aflată în Munţii Atlas. Aici sute de oameni şi-au găsit sfârşitul, îngropaţi de vii sub dărâmăturile clădirilor. Autorităţile spun că este extrem de dificil să ajungă în localităţile aflate la altitudine mare, aşa că localnicii aşteaptă încă salvatorii. 

Lumea s-a prăbuşit peste ei

În zonele aglomerate, mulţi oameni au murit sau au fost răniţi după ce au ieşit din case, fiind loviţi de bucăţi căzute din clădirile învecinate. "Urma să mergem la serviciu, când am simţit cutremurul. Am fugit afară, dar chiar atunci un perete s-a prăbuşit în capul meu, aşa am ajuns la spital", spune un localnic.

"Vizitam pe cineva, în aceeaşi clădire, la etajul trei când deodată lucrurile au început să cadă, vase, tot ce era sus, chiar şi ce era fixat pe perete cădea. Noi nu puteam nici să stăm în picioare, nici jos, am fugit afară, aşa cum au făcut toţi oamenii. Sincer, cutremurul a fost foarte puternic", povesteşte altcineva.

Posibilă legătură între cutremurele din Turcia şi cele din Europa sau Africa

Experţii cred că ar putea să fie o legătură între cutremurele care au lovit Turcia în februarie şi alte seisme puternice din nordul Africii şi Europa.

"Bănuiesc că există o relaţie de cauzalitate între cutremurele din Turcia, pentru că au fost exagerat de mari pentru Europa: 7,8 şi 7,5 cu restul cutremurelor care s-au produs. Din Maroc nu cred că ne poate influenţa, pentru că adâncimea este foarte mică, el nu a depăşit 7, numai până la Mediterană sunt 600 de kilometri", explică Mihai Diaconescu, director INFP.

Mesaje de condoleanţe din întreaga lume

Oficiali din întreaga lume au transmis condoleanţe. Printre aceştia s-a numărat şi preşedintele României Klaus Iohannis. Iar premierul Marcel Ciolacu a anunţat că România va trimite salvatori dacă va fi nevoie. Echipe specializate din Turcia şi din Israel vor ajunge în Maroc, pentru a ajuta autorităţile de aici la salvarea şi recuperarea celor aflaţi sub dărâmături. 

Ultimul cutremur puternic din ţara africană a avut loc în 1960. Seismul a distrus atunci complet oraşul Agadir, de pe coasta de vest a ţării. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Cutremurul din Maroc, bilanţ înfiorător: peste 2.000 de morţi. Localnicii şi-au văzut persoanele dragi îngropate de vii sub dărâmături: "A început să tremure tot"