Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Culturi agricole decimate după o invazie de lăcuste neobişnuită. Insectele au distrus zeci de mii de hectare în Sardinia

Un nou val de lăcuste distruge culturile de pe insula italiană Sardinia, unde au sosit cu o lună mai devreme decât în anii precedenţi, relatează The Guardian.

de Redactia Observator

la 10.05.2022 , 13:37

Invazie de lăcuste neobişnuită Invazie de lăcuste neobişnuită - Profimedia (scop ilustrativ)

Zona cea mai grav afectată este provincia Nuoro, unde lăcustele au decimat culturile de pe o suprafaţă de 25.000 de hectare de teren, după invazia din 2019, care este caracterizată ca fiind cea mai gravă invazie din ultimele decenii. Alte invazii ale lăcustelor au avut loc în 2020 şi în 2021.

Lăcustele au distrus culturile agricole din Sardinia

Leonardo Salis, preşedintele unităţii Nuoro din Coldiretti, asociaţia fermierilor italieni, a declarat că lăcustele au distrus culturile de pe un câmp întreg, lunile de muncă şi investiţii ale fermierilor fiind în van. De asemenea, lăcustele distrug şi grădini de legume. Salis a mai precizat că, după trei ani de plângeri şi propuneri către autorităţi pentru a combate insectele, ”suntem şocaţi că încă vorbim despre invazia lăcustelor”.

Articolul continuă după reclamă

”Fermierii sunt acum dezamăgiţi, iar în acest an, unii şi-au schimbat planul de recoltă pentru a încerca să limiteze pagubele pentru că ştiau că nimic nu se va schimba. Printre altele, nu au primit niciun euro până la ora actuală pentru a despăgubi prejudiciul suferit”, a adăugat el, potrivit news.ro.

Gabriella Murgia, consilierul pentru agricultură al insulei, a declarat, luni, că un grup de lucru care caută soluţii de combatere a lăcustelor lucrează fără încetare. ”Este necesară colaborarea maximă a fermierilor şi a tuturor celorlalte părţi interesate”, a spus ea.

Infestarea vine la câteva zile după ce autorităţile regionale au aprobat 2 milioane de euro în despăgubiri pentru fermierii ale căror culturi au fost deteriorate de insecte în 2021. ”Invazia lăcustelor a devastat zona rurală din Nuoro, cauzând falimentele mai multor companii. Despăgubirile sunt esenţiale pentru a permite fermierilor să facă faţă unei scăderi accentuate a veniturilor lor, garantând sprijin concret în faţa unei situaţii de urgenţă care a exacerbat dificultăţie din ultimii ani”, a declarat Christian Solinas, preşedintele Sardiniei, pentru cotidianul italian L’Unione Sarda.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Culturi agricole decimate după o invazie de lăcuste neobişnuită. Insectele au distrus zeci de mii de hectare în Sardinia