Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Culisele fugii lui Ashraf Ghani din Afganistan, președintele care nu a reușit să facă pace cu talibanii

Președintele afgan Ashraf Ghani a părăsit duminică Palatul Prezidențial din Kabul lăsându-l în mâinile talibanilor insurgenți care i-au răsturnat guvernul în doar câteva săptămâni, spunând că vrea să evite vărsarea de sânge.

de Ana Maria Ghiarasim

la 16.08.2021 , 09:40

Președintele Afganistanului Ashraf Ghani vorbește în timpul unei conferinte la palatul prezidențial afgan din Kabul Culisele fugii lui Ashraf Ghani din Afganistan, președintele care nu a reușit să facă pace cu talibanii - Profimedia Images

De două ori ales președinte, de fiecare dată având contestatari puternici, Ashraf Ghani a părăsit țara fără să spună încotro se îndreaptă. Al Jazeera a raportat mai târziu că a zburat în Uzbekistan, după ce alte publicații anunțau că liderul de la Kabul s-ar fi refugiat în Tajikistan. „Pentru a evita vărsarea de sânge, m-am gândit că ar fi mai bine să plec”, a scris el pe Facebook în primele sale comentarii.

Ales pentru prima dată președinte în 2014, Ashraf Ghani a preluat conducerea de la Hamid Karzai și a supravegheat încheierea misiunii de luptă a SUA, retragerea aproape completă a forțelor străine din țară, precum și un proces de pace neregulat cu talibanii insurgenți, notează Reuters.

O figură din ce în ce mai izolată, el a făcut eforturi de a pune capăt deceniilor de război, în ciuda atacurilor continue ale talibanilor asupra guvernului și forțelor sale de securitate, și a început discuțiile de pace cu insurgenții din Doha, capitala Qatarului, în 2020.

Articolul continuă după reclamă

Ashraf Ghani și-a făcut studiile în SUA

Pe acelaşi subiect

Antropolog instruit în SUA, Ashraf Ghani, în vârstă de 72 de ani, deține un doctorat la Universitatea Columbia din New York și a fost numit în 2010 unul dintre „Top 100 Global Thinkers din lume” de revista Foreign Policy.

A petrecut aproape un sfert de secol în afara Afganistanului în deceniile tumultuoase de guvernare sovietică, război civil și anii în care talibanii s-au aflat la putere.

În toată această perioadă peste hotare a lucrat ca academic în Statele Unite și mai târziu cu Banca Mondială și Națiunile Unite din Asia de Est și de Sud.

La câteva luni de la evenimentele invaziei SUA în Afganistan, el și-a dat demisia din funcțiile sale internaționale și s-a întors la Kabul pentru a deveni consilier principal al noului președinte, Hamid Karzai.

Ashraf Ghani a avut două mandate la conducerea Afganistanului

A fost ministru afgan al Finanțelor în 2002, dar a renunțat la funcție și, în 2004, a fost numit cancelar al Universității Kabul, unde a fost văzut ca un reformator eficient.

În 2009, Ghani a candidat la președinția Afganistanului, dar a reușit să obțină doar 4% din votul național.

El a continuat să ocupe funcții importante în Afganistan, inclusiv aceea de ”țar de tranziție” al Afganistanului, conducând un organism care să supravegheze tranziția de securitate de la NATO la afgani.

A reușit în schimb să-i convingă pe afgani la alegerile prezidențiale din 2014, când a devenit președinte, și apoi în 2019, când a fost reales.

Mesajul lui Ashraf Ghani după fuga din Afganistan

Într-un interviu acordat BBC, Ghani spunea: „Viitorul va fi determinat de oamenii din Afganistan, nu de cineva care stă în spatele biroului, visând”.

Duminică seară, la câteva ore după ce a fugit din Palatul Prezidențial din Kabul, Ashraf Ghani a transmis primul mesaj public în care spune că doar așa a evitat o vărsare de sânge în Kabu

”Astăzi a trebuit să fac o alegere grea; să stau să înfrunt talibanii înarmați care voiau să intre în palat sau să părăsesc țara mea dragă, căreia mi-am dedicat viața să o apăr în ultimii 20 de ani. Ar fi fost un dezastru umanitar în orașul acesta de șase milioane de locuitori dacă s-ar fi înregistrat nenumărate victime și distrugeri în Kabul. Talibanii m-au determinat să plec, au venit aici să atace Kabulul și oamenii din Kabul. Ca să evit vărsarea de sânge, cel mai bine a fost să plec.

Talibanii au câștigat prin sabie și gloanțe, iar acum sunt răspunzători să apere onoarea, bunăstarea și stima de sine a cetățenilor. Dar nu au câștigat legitimitatea inimilor. Niciodată în istorie puterea singură nu a dat legitimitate nimănui și nu o va face nici de acum încolo. Talibanii sunt acum în fața unui test al istoriei: fie vor apăra numele și onoarea Afganistanului, fie își vor urmări scopurile lor. Mulți oameni se tem pentru viitor. Trebuie ca talibanii să le dea asigurări oamenilor, femeilor, surorilor Afganistanului și să câștige legitimitate și inima oamenilor. Să vină cu un plan clar, pe care să-l arate oamenilor. Eu voi continua să-mi servesc țara. (...) Trăiască Afganistan", a scris Asharf Ghani, în mesajul postat pe Facebook.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Culisele fugii lui Ashraf Ghani din Afganistan, președintele care nu a reușit să facă pace cu talibanii