Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Culisele atacului în forță asupra rebelilor Houthi din Yemen. De ce nu permite Occidentul haos în Marea Roşie

Statele Unite şi Marea Britanie au lansat un atac major peste noapte împotriva rebelilor Houthi din Yemen. Zeci de ţinte au fost distruse de rachete, iar cel puţin cinci oameni au murit. Ofensiva a avut loc după ce, în ultimele luni, teroriştii au deturnat mai multe nave de transport din Marea Roşie. La sfârşitul lui noiembrie, gruparea militară a atacat si un vas din echipajul căreia face parte un român.

de Redactia Observator

la 12.01.2024 , 20:45

Atacurile au ţintit sisteme radar, depozite de rachete şi aeroporturi militare. Forţele americane şi britanice au lansat peste o sută de rachete de pe nave şi avioane de luptă, dar şi de pe un submarin. În capitala Sana'a, s-au auzit zeci de explozii. Cinci oameni au murit, iar alţi şase au fost răniţi, toţi din rândul grupului teorist. 

  • YAHYA SAREE, purtător de cuvânt Houthi: Inamicul american și cel britanic poartă întreaga responsabilitate pentru agresiunea criminală împotriva poporului nostru yemenit, care nu va rămâne fără răspuns și nepedepsită.

Atacul a fost coordonat de şeful Pentagonului de pe patul de spital. Olanda, Australia, Canada și Bahrain au oferit sprijin logistic și de informații pentru ofensiva aeriană. Răspunsul vine după ce, de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas, rebelii Houthi au atacat cel puţin 30 de nave care treceau prin Marea Roşie, în semn de solidaritate cu palestinienii. 

Vezi și
  • Jon Gambrell, reporter Associated Press: Există teama că acest lucru ar putea declanșa o confruntare mai largă. Houthi ar putea să răspundă focului. Americanii ar putea lansa apoi o nouă rundă de lovituri de represalii care ar putea atrage pe alții în conflict, cum ar fi Hezbollahul din Liban sau chiar Iranul.
Pe acelaşi subiect

Pe 19 noiembrie, teroriştii au deturnat o navă, iar echipajul a fost răpit şi dus în Yemen. Printre ei se află şi un român. Soţia spune că a reuşit să ţină legătura cu el în această perioadă. 

  • Denisa Soare, soţia românului răpit: Mă sună de pe telefonul lor, au un număr de telefon de pe care sună familiile. Fiind pe navă şi fiind în zona respectivă ei sunt mai în siguranţă decât pe uscat. 

În capitala Yemenului, sute de mii de oameni au ieşit pentru a susţine gruparea militară Houthi

Manifestaţii similare au avut loc şi în Iran, ţară care îi finanţează pe rebeli. Loviturile aeriene au fost criticate de Rusia, care a cerut şi o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU. Iar Turcia a acuzat Marea Britanie că vrea să transforme regiunea într-o mare de sânge. 

După ce gruparea Houthi şi-a început atacurile, tot mai multe companii de transport naval au început să ocolească Marea Roşie. Asta a dus la întârzieri uriaşe în livrări şi creşterea preţurilor. Uzina Tesla din Germania tocmai şi-a suspendat producţia din cauza lipsei materialelor provocată de această criză. 

  • JAMES HEAPPEY, ministrul britanic al Apărării: Nu putem permite grupului Houthi să ţină sub răscumpărare desfăşurarea liberă a comerțului global. 

Traseul prin Marea Roşie este principala rută între Asia, Orientul Mijlociu şi Europa. Zece la sută din comerţul mondial trece pe acolo. După atacul din timpul nopţii, cel puțin patru petroliere au deviat cursul, iar prețul petrolului a crescut cu peste 2,5%. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Culisele atacului în forță asupra rebelilor Houthi din Yemen. De ce nu permite Occidentul haos în Marea Roşie