Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Hartă. Peste 100 de nave cargo ocolesc Marea Roşie. SUA anunţă o coaliţie fără niciun stat din Orientul Mijlociu şi iau în calcul lovituri militare

Peste 100 de nave cargo (containere) au fost redirecţionate pentru a evita Marea Roșie din cauza atacurilor rebelilor Houthi, potrivit Bloomberg. În acest timp, SUA a anunţat luni formarea unei coaliţii din 10 ţări  pentru a contracara "atacurile iresponsabile" asupra traficului maritim puternic afectat în Marea Roşie. Perturbarea traficului va duce la întârzieri în livrarea mărfurilor și la creșterea prețurilor, inclusiv la petrol.

de Redactia Observator

la 20.12.2023 , 18:42

Hartă. Peste 100 de nave cargo ocolesc Marea Roşie. SUA anunţă o coaliţie fără niciun stat din Orientul Mijlociu şi iau în calcul lovituri militare Hartă. Peste 100 de nave cargo ocolesc Marea Roşie. SUA anunţă o coaliţie fără niciun stat din Orientul Mijlociu şi iau în calcul lovituri militare - X

În ultima săptămână, mai multe mari firme de transport maritim din lume au anunțat că vor evita Marea Roșie. Peste o sută de nave-containere au decis să parcurgă un trase lung în jurul Africii pentru a evita Marea Roșie. Efectele?  Costuri suplimentare și întârzieri în timp ce SUA şi aliaţii lor calculează cum să răspundeți la cea mai recentă amenințare la adresa economiei globale.

Potrivit Kuehne+Nagel, 103 nave-containere au fost redirecţionate în jurul Africii, un traseu cu 10-14 zile mai lung. În plus companiile încep să se gândească şi la utilizarea rutelor feroviare și aeriene, deoarece calea maritimă prin care circulă 12% din comerțul global este considerată mult prea periculoasă pentru a fi traversată. 

Primele de asigurare de transport sunt în creștere, tarifele de transport sunt în creștere, la fel și prețul petrolului. Adică factori care pot duce la o inflație mai mare, pe care băncile centrale păreau să o învingă. "Ambele opțiuni de creștere a primelor de asigurare și de redirecționare în jurul Africii vor avea un efect secundar asupra prețului bunurilor", a declarat Toby Vallance, oficial al Forumului Avocaților de Asigurări din Londra.

Articolul continuă după reclamă

Cum răspund americanii la cea mai recentă amenințare la adresa economiei globale

Pe acelaşi subiect

Între timp, Pentagonul a anunţat o coaliţie formată din 10 ţări, dar niciun stat din Orientul Mijlociu nu i s-a alăturat. Operaţiunea Prosperity Guardian care are rolul de a aborda provocările de securitate din sudul Mării Roşii şi Golful Aden reuneşte SUA, Regatul Unit, Bahrein, Canada, Franţa, Italia, Olanda, Norvegia, Seychelles şi Spania.

Practic, SUA și aliații săi reunesc o nouă forță operativă pentru a-i contracara pe rebelii houthii susținuți de Iran, dar nu este clar când va intra în vigoare, scrie Bloomberg. 

Totodată americanii iau în calcul lovituri militare deşi diplomația rămâne abordarea preferată pentru moment. Mai multe țări din regiune, inclusiv Arabia Saudită, care se învecinează cu Yemenul, se tem că loviturile îi vor provoca pe rebelii Houthi, care au un arsenal formidabil de rachete balistice, să devină și mai agresivi.

Transportatorii sunt îngrijorați că și unele soluții le aduc probleme. Convoaiele, de exemplu, implică întârzieri. "Va încetini comerțul pentru că va trebui să așteptăm ca un convoi să treacă prin regiune", a declarat directorul executiv al Euronav NV, Alexander Saverys, într-un interviu pentru Bloomberg TV. Gigantul de petroliere a oprit transporturile prin Marea Roșie și nu se va întoarce fără escorte militare.

Criza actuală poate deveni mai gravă și mai lungă decât închiderea Canalului Suez în 2021, când o navă blocată timp de o săptămână a zguduit comerțul global luni de zile. În acest timp, pe cealaltă arteră principală, Canalul Panama, traficul încetinește din cauza secetei.

Totuși, potrivit Bloomberg Economics, sistemul global de transport maritim are mai mult spaţiu de manevră decât a avut atunci când nava Ever Given a rămas blocată. Și există motive să credem că perturbările vor avea doar un impact economic moderat. 

"Cel mai probabil, redirecționarea va însemna prețuri mai mari, în special pentru țările care depind cel mai mult de comerțul maritim prin Canalul Suez, dar cu un impact mult mai mic decât creșterea prețurilor la transport și energie din perioada Covid-19", au spus analiștii într-un raport.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Hartă. Peste 100 de nave cargo ocolesc Marea Roşie. SUA anunţă o coaliţie fără niciun stat din Orientul Mijlociu şi iau în calcul lovituri militare