Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Corespondență Observator de la Londra: Regina Elisabeta, condusă de mii de oameni pe ultimul drum de la Balmoral. Programul următoarelor zile

Cortegiul Reginei Elisabta a II-a a plecat de la Castelul Balmoral, unde suverana a murit, spre Edinburgh. Acolo, va fi depus în palatul Holyrood, reşedinţa oficială a suveranei în Scoţia. Iată care este programul funeraliilor şi care sunt cele mai importante evenimente din aceste zile. 

de Mădălina Iacob

la 11.09.2022 , 13:56

"Mii de oameni s-au adunat de dimineaţă pe traseul pe care merge maşina mortuară, cu sicriul Reginei, către Edinburgh. Este aşteptat să ajungă acolo în această după-amiază, iar sicriul din stejar va fi aşezat în sala tronului, la Palatul Holyrood şi va rămâne acolo până luni, după orele prânzului", spune Mădălina Iacob, corespondent special Observator.

Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Ce urmeaza în Anglia

"Luni, la ora 14:35 este programată o procesiune la Catedrala St James, iar marţi este aşteptat sicriul Reginei la Londra. Timp de patru zile, de marţi încolo, britanicii, turiştii, toţi oamenii care ajung aici, pot veni să-i aducă un ultim omagiu Majestăţii Sale. Va fi un program deschis publicului 23 de ore din 24, pentru priveghiul Reginei şi va rămâne acolo, în Westminster Hall, până luni, în ziua când sunt programate funeraliile Reginei. Înmormântarea va avea loc la Windsor", a precizat Mădălina Iacob, corespondent special Observator.

Vezi și

"Aici, la Londra, se simte atmosfera de doliu naţional. Toată lumea vorbeşte despre acest subiect. Magazinele de suveniruri sunt pline cu fotografiile reginei, dar şi cu fotografiile noului rege, Charles al III-lea", adaugă Mădălina Iacob. Mai multe detalii şi imagini în exclusivitate, la Observatorul orei 19.

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Corespondență Observator de la Londra: Regina Elisabeta, condusă de mii de oameni pe ultimul drum de la Balmoral. Programul următoarelor zile