Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Coreea de Nord anunţă că a lansat cu succes o rachetă balistică de la bordul unui submarin. Reacția SUA

Coreea de Nord a anunţat miercuri că a lansat cu succes o rachetă balistică de la bordul unui submarin. Agenția de presă KCNA relatează că racheta are la bază „tehnologii avansate de ghidare și control”, devenind astfel mai greu de urmărit.

de Redactia Observator

la 20.10.2021 , 14:47

Coreea de Nord anunţă că a lansat cu succes o rachetă balistică de la bordul unui submarin. Reacția SUA Coreea de Nord anunţă că a lansat cu succes o rachetă balistică de la bordul unui submarin. Reacția SUA - Profimedia Images

Imagini publicate de cotidianul Rodong Sinmun arată racheta ţâşnind din mare şi un submarin care iese la suprafaţă.

KCNA precizează că racheta a fost lansată de la bordul submarinului ”8.24 Yongung”, folosit şi în primul test de rachetă balistică strategică de tip mare-sol (SLBM) în 2016, ceea ce înseamnă, de fapt, că progresele Coreei de Nord în domeniul capacităţii de lansare nu au evoluat deloc de atunci.

Potrivit unei analize publicate în 2018 de către Institutul american de cercetare Nuclear Threat Initiative, ”8.24 Yongung” este un submarin experimental, ”capabil să lanseze o unică rachetă balistică” şi care este necesar să iasă la suprafaţă după câteva ore, ceea ce îi limitează capacităţile operaţionale.

Articolul continuă după reclamă

Reacția oficialilor internaționali

Pe acelaşi subiect

Pentagonul a apreciat că precedentul test SLBM, din 2019, a fost realizat de pe o platformă scufundată. O lansare de la bordul unui submarin ar marca o nouă etapă a arsenalului nord-coreean, prin posibilitatea desfăşurării în afara peninsulei coreene.

Consiliul de Securitate al ONU urmează să se reunească de urgenţă - cu uşile închise - miercuri după-amiaza (ora locală), la cererea Regatului Unit şi al Statelor Unite. Franţa s-a alăturat acestei întruniri. Ambasadorul Chinei la ONU, Zhang Jun, a cărui ţară a apărat adesea, în ultimii ani, Phenianul, a refuzat să comenteze situația. 

Casa Albă a subliniat că această nouă lansare reprezintă o ameninţare care nu face decât să sublinieze nevoia ”urgentă” a dialogului cu Phenianul, dar şi angajamentul său de ”nezdruncinat” în ajutarea apărării Coreei de Sud şi Japiniei.

Coreea de Nord este vizată de o serie de sancţiuni ONU, întrucât continuă să dezvolte armament nuclear şi rachete balistice, încălcând rezoluţiile ONU care-i interzic acest lucru.

Am asistat la cinci lansări de rachete, de către Coreea de Nord, în aceste ultima două luni”, şi anume o rachetă cu rază lungă de acţiune, un proiectil tras dintr-un tren şi o rachetă prezentată drept hipersonică, a declarat Soo Kim, o analistă de la RAND Corporation. ”Fiecare test a arătat ceva diferit în capacităţile Phenianului în domeniul rachetelor. Regimul adaugă noi instrumente de provocare, ceea ce nu este cu adevărat o veste bună pentru Statele Unite, Coreea de Sud şi Japonia”, apreciază ea.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Coreea de Nord anunţă că a lansat cu succes o rachetă balistică de la bordul unui submarin. Reacția SUA