Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Copil de 6 ani, dat dispărut de părinți, a murit la spital după ce a fost găsit grav rănit. Presupusul criminal, un adolescent de 14 ani, a fost reținut în Germania

La doar 6 ani, viața i-a fost curmată violent și brusc de un adolescent de 14 ani. O crimă tulburătoare a șocat din nou comunitatea din Germania. 

de Redactia Observator

la 26.09.2023 , 16:01

Copil de 6 ani, dat dispărut de părinți, a murit la spital după ce a fost găsit grav rănit. Presupusul criminal, un adolescent de 14 ani, a fost reținut în Germania - Shutterstock

Adolescentul de 14 ani, bănuit că a înjunghiat mortal un băiat de 6 ani, a fost arestat marți, în nord-estul Germaniei, a anunțat poliția, citată de AFP, potrivit Mediafax. Băiatul fusese găsit grav rănit într-un tufiș, pe 14 septembrie, după ce părinții săi au anunțat dispariția lui, nevăzându-l revenind de pe terenul de sport din comunitatea Pragsdorf.

A murit la spital

Copilul a murit la spital. Anchetatorii au găsit în apropierea locului crimei un cuțit care prezenta urme ADN ale victimei și „cu o probabilitate foarte mare" pe cele ale suspectului, a precizat poliția.

Articolul continuă după reclamă

Adolescentul trezise deja suspiciuni înainte de analiză, fiind ultima persoană care l-a văzut pe copil în viață. Adolescentul trebuie să fie dus în fața unui judecător. Pentru moment, poliția spune că nu cunoaște motivul crimei.

Cazul vine după mai multe crime de copii care au șocat opinia publică din Germania. În martie anul trecut, două copile de 12 și 13 ani au mărturisit că au înjunghiat mortal o colegă de clasă de 12 ani în vestul țării. Ele nu au fost trase la răspundere penală, deoarece aveau sub 14 ani, vârsta minimă pentru a fi condamnate în Germania.

În septembrie, un băiat de 11 ani a fost acuzat de uciderea unei fete de 10 ani într-o casă de copii din Bavaria. În aceeași lună, un băiat de 14 ani a fost arestat pentru uciderea unui băiat de aceeași vârstă care a fost găsit împușcat într-o școală din Bavaria.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Copil de 6 ani, dat dispărut de părinți, a murit la spital după ce a fost găsit grav rănit. Presupusul criminal, un adolescent de 14 ani, a fost reținut în Germania