Comoara descoperită sub ruinele unei catedrale prăbușite, în urma unui cutremur de acum 10 ani, din Noua Zeelendă
Descoperire incredibilă la zece ani de la cutremurul devastator din Christchurch, Noua Zeelandă. Sub ruinele unui lăcaş de cult, s-a descoperit o adevărată comoară.
Mai multe obiecte de valoare, printre care o cutie de colectare a donațiilor plină de monede veche, picturi și statui prețioase, au fost găsite sub Catedrala Sfintei Taine, grav afectată de seismul din 2011. Nimeni nu se mai aştepta ca aceste obiecte să fie găsite vreodată sau să se fi păstrat intacte.
Din păcate, îngerii din bronz care datau din 1905, anul inaugurării catedralei, nu au mai fost găsiți atunci când a fost îndepărtat altarul, luna trecută. Triona Doocey, cea care se ocupă de arhiva eparhiei catolice din Christchurch, spune că e foarte posibil ca aceştia să fi fost luaţi în cei 10 ani de când catedrala era prăbuşită.
O adevărată comoară
Numărul obiectelor recuperate este remarcabil, având în vedere pagubele suferite de biserică și de cât timp se află în paragină, a spus Doocey. Una dintre mai multe opere ale sculptorului Llew Summers, care au fost comandate pentru Catedrală în 2000, a fost a fost distrusă, dar celelalte au fost recuperate. De asemenea, au fost recuperate plăci comemorative de o importanță spirituală mare pentru bazilică.
Doocey a spus că au fost recuperate obiecte de uz liturgic sau ornamentale care vor fi restaurate și folosite. Obiectele care sunt prea deteriorate vor fi oferite Muzeului Canterbury sau enoriașilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰