Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cine este Valery Kuzmin, ambasadorul Rusiei la Bucureşti. Acum patru ani i-a fost furat portofelul în Sibiu

MAE l-a convocat pe Ambasadorul Federaţiei Ruse în România, Valery Kuzmin, în contextul declaraţiilor publice făcute de acesta, în care a criticat din nou instalarea de sisteme militare în apropierea frontierelor ruse, inclusiv la Deveselu. Diplomat de profesie, Valery Kuzmin este ambasador în România din 2016. 

de Redactia Observator

la 18.02.2022 , 13:30

Valery Kuzmin este ambasadorul Federatiei Ruse in Romania Valery Kuzmin este ambasadorul Federatiei Ruse in Romania - Hepta

Valery Kuzmin este ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în România. Născut la 24 iunie 1953 la Moscova, Kuzmin este căsătorit, are doi copii adulţi, un fiu şi o fiică, şi doi nepoţi, scrie Ambasada Federaţiei Ruse în România

A absolvit Facultatea de Jurnalistică Internaţională de la Institutul de Stat de Relaţii Internaţionale de la Moscova de pe lângă MAE URSS (1975), precum şi Cursurile diplomatice superioare de la Academia Diplomatică de pe lângă MAE rus (1998 şi 2016). Doctor în ştiinţe istorice (2003), Valery Kuzmin ştie limbile engleză, arabă şi franceză.

A ocupat diferite posturi în centrala MAE URSS şi în străinătate, precum şi 1975-1980 la Ambasada URSS în Libia, 1985-1990 – în Tunisia. A lucrat ca adjunctul Şefului Secţiei de la Departamentul Africa şi Orientul Mijlociu, ca şi adjunctul Directorului Departamentului Orientul Mijlociu şi Africa de Nord al MAE Rusiei.

Articolul continuă după reclamă

Ambasador în Republica Moldova timp de 5 ani

Pe acelaşi subiect

Din iulie 1998 până în ianuarie 2003 – Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Rusiei în Republica Sudan.

În mai 2003 a fost numit Ambasadorul cu însărcinări speciale – secretar al Consiliului Şefilor subiectelor Federaţiei Ruse de pe lângă MAE rus. Din octombrie 2003 a îndeplinit însărcinările directorului, iar ulterior a fost aprobat ca şi Directorul Departamentului pentru Legături cu Subiectele Federaţiei, Parlamentul şi organizaţiile socio-politice al MAE rus.

Din 27 iulie 2007 până în 5 aprilie 2012 – Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Rusiei în Republica Moldova.

În anii 2012-2016 – Ambasadorul cu însărcinări speciale în domeniul coordonării activităţii MAE rus pentru pregătirea şi desfăşurarea celei de-a XXII-a ediţii a Jocurilor Olimpice de iarnă şi a celei de-a XI ediţii a Jocurilor Paralimpice de iarnă de la Soci, Federaţia Rusă (2014), a Campionatului mondial de fotbal FIFA în Rusia (2018), precum şi în domeniul colaborării sportive.

Prin Decretul Preşedintelui Federaţiei Ruse din 7 iunie 2016 a fost numit Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în România. Are gradul diplomatic de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar (2009). A fost decorat cu Ordinul de Prietenie (2012) şi cu medalia „Pentru eroism în muncă” (1986). A primit titlul „Funcţionarul onorific al MAE Rusiei” şi este membru al Consiliului Asociaţiei Diplomaţilor Ruşi (2016).

Ambasadorul rus în România vede o ”problemă de voinţă politică la Bucureşti” în calea unei relații mai bune cu Rusia

Potrivit MAE, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a dispus convocarea ambasadorului rus, în contextul declaraţiilor publice făcute de acesta miercuri.

"Secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota i-a reiterat ambasadorului Kuzmin poziţia repetată constant şi clar de către România, SUA şi NATO încă de la momentul negocierii Acordului româno-american privind scutul antirachetă încheiat în 2011 şi inclusiv recent: facilitatea antirachetă de la Deveselu, parte integrantă a sistemului NATO de apărare antirachetă, are un caracter strict defensiv, nu este îndreptată împotriva Federaţiei Ruse - vizând exclusiv potenţiale atacuri cu rachete balistice din afara spaţiului euroatlantic, şi nu există niciun fel de intenţie sau posibilitate de amplasare în cadrul acestei facilităţi de rachete de tip ofensiv", arată MAE.

Ambasadorul rus, Valery Kuzmin, a afirmat miercuri că, "în principiu", nu există obstacole majore în calea îmbunătăţirii relaţiilor dintre Rusia şi România, admiţând totuşi că există o problemă de voinţă politică la Bucureşti şi notând că schimburile comerciale bilaterale sunt în creştere.

Portofelul ambasadorului Valery Kuzmin, furat la Sibiu

Ambasadorului Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, i-a fost furat portofelul în Sibiu în iunie 2018, misiunea diplomatică solicitând asistenţa poliţiei din oraş, dar şi a ministerului român de Externe.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Sibiu a informat că la sfârşitul săptămânii trecute, în perioada 8-10 iunie, în oraş au fost semnalate 5 furturi de obiecte personale - telefoane şi portofele, fiind desfăşurate activităţi de identificare a autorilor.

Poliţiştii locali din Sibiu i-au sfătuit săptămâna trecută pe turiştii străini care vin la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) să aibă grijă să nu li se fure bunurile, unul din sfaturi fiind să nu mănânce la terase, cu telefoanele mobile puse pe masă.

Sancţiunile Uniunii Europene călesc Rusia

Un an mai târziu, în 2019, Kuzmin afirma că Europa era considerată un partener de nădejde al Federaţiei Ruse, însă în urma sancţiunilor impuse de UE această situaţie s-a schimbat. Diplomatul declara presei că sancţiunile impuse ţării sale de UE sunt "ilegale" şi nu fac altceva decât să "călească" Federaţia Rusă.

"Pe noi ne călesc aceste sancţiuni (n.r. - sancţiunile UE). Mai demult am considerat că în Europa, care este un partener economic foarte vechi al nostru, o să găsim întotdeauna mărfurile de care avem nevoie. Şi noi, la rândul nostru, punem la dispoziţia Europei acele mărfuri de care are nevoie. Acum am descoperit că Europa nu este un partener comercial de nădejde, în timp ce Rusia este un partener de nădejde şi în orice caz pune la dispoziţie acele mărfuri pentru care a semnat contractele. Aşa că o parte din acele mărfuri pe care le primeam din piaţa europeană ori le producem noi înşine, ori le primim din alte părţi", a spus Kuzmin într-o vizită la Cluj.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri externe » Cine este Valery Kuzmin, ambasadorul Rusiei la Bucureşti. Acum patru ani i-a fost furat portofelul în Sibiu