Video Surse: Ilie Bolojan s-a întâlnit cu Elena Lasconi. A asigurat-o că liberalii o susţin în finala prezidenţială
Lupta pentru funcţia supremă în stat se încinge. Călin Georgescu şi Elena Lasconi, competitorii rămaşi în cursă pentru Cotroceni încearcă să câştige susţinători prin mesaje în care se acuză reciproc. Prima confruntare a avut loc ieri după ce rezultatele pentru candidatul clasat pe locul doi în primul tur de scrutin au fost clare. Cei doi au ieşit la rampă aşa cum au făcut-o şi în campanie. Lasconi din poziţia de lider USR în faţa presei, Călin Georgescu singur la el acasă, cu o postare pe TikTok.
Potrivit surselor Observator, candidatul USR Elena Lasconi a avut, în această dimineaţă, o discuţie cu Ilie Bolojan, noul lider interimar al PNL, iar acesta i-a dat asigurări că liberalii o vor susţine în finala prezidenţială, pentru că, spunea mai devreme Emil Boc, noul vicepreşedinte al partidului, că Elena Lasconi este indiscutabil opţiunea pro-europeană în finala prezidenţială, iar PNL va susţine fără niciun fel de negociere opţiunea Elena Lasconi. De altfel, acelaşi mesaj l-a dat aseară şi Ilie Bolojan, care a spus că nu este nevoie să negocieze neapărat cu Elena Lasconi, ci PNL o va suţine pentru că reprezintă opţiunea pro-europeană în finala pentru Palatul Cotroceni.
Liberalii o vor susţine pe Lasconi în finala prezidenţială
Nu vor exista negocieri, spuneau liderii PNL, însă Emil Boc susţinea că s-ar putea negocia după alegerile parlamentare un eventual tandem între Elena Lasconi şi Ilie Bolojan: Elena Lasconi - preşedinte, Ilie Bolojan - premier. De altfel, ştim că Elena Lasconi l-a propus în funcţia de prim-ministru pe Ilie Bolojan chiar înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Condiţia pusă de Diana Şoşoacă pentru a-şi îndemna susţinătorii să-l voteze pe Călin Georgescu
- Călin Georgescu a declarat că sucuri precum Pepsi sau Fanta conţin nanocipuri: "Intră în tine ca într-un laptop"
- Călin Georgescu susţine că Blaga şi Eminescu nu se studiază în şcoli: "Unii din principalii interziși în...
- Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
- Călin Georgescu pune la îndoială existenţa războiului din Ucraina: "E o tehnică de manipulare"
De cealaltă parte, Călin Georgescu începe să aibă susţinere din partea unor partide din România. În principal, George Simion, liderul AUR, după ce a ratat finala, şi-a îndemnat alegătorii să îl voteze pe Călin Georgescu în turul 2. Spunea George Simion că ar reprezenta şansa lui pentru un guvern suveranist şi un preşedinte suveranist.
În acelaşi timp, Diana Şoşoacă şi-a anunţat susţinerea pentru Călin Georgescu, spunând că, dacă acesta din urmă va susţine SOS România la alegerile parlamentare şi dacă i-ar garanta funcţia de premier după aceste alegeri, atunci îşi va îndemna şi alegătorii să îl voteze pe Călin Georgescu.
PNL şi PSD încearcă să se regrupeze până la parlamentare
Rezultatul primului tur al prezidenţialelor a provocat şi proteste în stradă. Aproximativ 400 de tineri s-au strâns aseară la Universitate şi au scandat împotriva candidatului acuzat de orientare prorusă.
Între timp, în partidele bulversate de eşecul de la alegeri a început reorganizarea la centru. La PNL transferul de putere s-a făcut imediat iar noul lider, Ilie Bolojan a anunţat că liberalii o susţin pe Elena Lasconi fără negociere. În schimb, social-democraţii n-au luat o decizie după demisia lui Marcel Ciolacu.
Atât PSD, cât şi PNL încearcă să se regrupeze până la alegerile parlamentare. Marcel Ciolacu va rămâne la conducerea partidului alături de actuala echipă până la scrutinul de duminică. De comunicarea partidului se va ocupa Victor Negrescu.
De cealaltă parte, transferul de putere în PNL s-a făcut rapid. Ilie Bolojan a fost instalat ca interimar la conducerea partidului. A păstrat alături de el un singur nume din vechea echipă, pe Dan Motreanu, şi i-a adus pe Emil Boc, în funcţia de prim-vicepreşedinte, pe Adrian Veştea ca secretar general, pe primarul Ciprian Ciucu, din Sectorul 6 al Capitalei, tot prim-vicepreşedinte, şi pe Valeriu Iftime, noul preşedinte al CJ Botoşani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰