Antena Meniu Search
x

Curs valutar

China răspunde statelor care boicotează Jocurile Olimpice. "Vor plăti pentru greşeala lor"

China avertizează ţările care au decis să boicoteze Jocurile Olimpice de anul viitor că "vor plăti pentru greşeala lor". Până acum, au anunţat un boicot diplomatic al Jocurilor Olimpicdin 2022 SUA, Australia, Marea Britanie şi Canada.

de Redactia Observator

la 09.12.2021 , 17:55

Până acum, patru state au anunţat că vor boicota JO din China Până acum, patru state au anunţat că vor boicota JO din China - Shutterstock

“Folosirea de către SUA, Australia, Marea Britanie şi Canada pentru manipulare politică reprezintă o metodă nepopulară şi de autoizolare. Ei inevitabil vor plăti preţul pentru greşeala lor”, a declarat Wang Wenbin, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, potrivit AFP, citat de News.ro.

Până acum, patru state au anunţat boicotarea evenimentului sportiv

Wenbin a precizat că ţara sa nu a trimis invitaţii naţiunilor în cauză. “Indiferent dacă reprezentanţii lor vor veni sau nu, Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing vor fi un succes”, a adăugat oficialul chinez. Regimul din China este acuzat de occidentali de încălcarea drepturilor omului, în special în regiunea cu majoritate musulmană Xinjiang.

Articolul continuă după reclamă

Jocurile Olimpice de la Beijing vor avea loc în perioada 4-20 februarie 2021. Din cauza restricţiilor impuse în pandemie, la Beijing ar urma să facă deplasarea puţini responsabili mondiali. Dintre aceştia, preşedintele rus Vladimir Putin a acceptat deja invitaţia omologului său chinez Xi Jinping. Franţa ar urma să o trimită la JO pe Roxana Mărăcineanu, ministru delegat al Sporturilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » China răspunde statelor care boicotează Jocurile Olimpice. "Vor plăti pentru greşeala lor"