Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Moment istoric: Charles al III-lea, proclamat azi Rege al Marii Britanii. Evenimentul, transmis LIVE la TV

Charles al III-lea a fost proclamat, astăzi, oficial, rege al Marii Britanii, într-o ceremonie solemnă la Londra. El şi-a asumat, însă, rolul de monarh de îndată ce mama sa, regina Elisabeta a II-a, s-a stins din viaţă. Noul suveran a rostit ieri primul său discurs către naţiune. I-a adus mamei sale un omagiu emoţionant şi s-a angajat să-şi servească ţara cu "loialitate, respect şi iubire".

de Redactia Observator

la 10.09.2022 , 13:43

Mii de oameni l-au întâmpinat pe Charles al III-lea în faţa palatului Buckingham, unde a sosit pentru prima dată în calitate de monarh, însoţit de regina consoartă, Camilla. L-au salutat cu ovaţii, aplauze şi au intonat spontan imnul britanic care se încheie, acum, cu fraza "Dumnezeu să-l ocrotească pe Rege". "Au fost multe momente emoţionante, oamenii l-au luat în braţe, l-au sărutat chiar şi i-au cântat regelui, în centrul Londrei", arăta Mădălina Iacob, corespondent Observator la Londra.

Charles al III-lea, proclamat Rege al Marii Britanii

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Charles al III-lea a fost proclamat rege în timpul ceremoniei Consiliului de Succesiune, care are loc la Palatul St. James din Londra. Proclamarea a fost urmată de exclamația "God save the King" din partea publicului. Regele Charles al III-lea a susţinut un scurt discurs, iar apoi a citit şi semnat documentul prin care a fost proclamat suveran britanic, în cea de-a doua parte a ceremoniei de la Palatul St James din Londra. În Calitate de membri ai Consiliului Privat - autorităţi politice şi sociale care îl sfătuiesc pe rege, o moştenire a trecutului care în prezent este mai ales simbolică, notează EFE - la eveniment sunt prezenţi Camilla, în calitate de regină consoartă, şi arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, primatul Bisericii Anglicane. Acesta a fost primul act oficial al lui Charles al III-lea ca şef al statului şi este diferit de încoronare, o ceremonie extrem de fastuoasă care este de aşteptat să aibă loc în următoarele luni.

"Mama mea a dat un exemplu al iubirii de-o viaţă şi al serviciului altruist. Domnia mamei mele a fost fără precedent ca durată, dedicare şi devotament. Chiar acum când jelim, îi mulţumim pentru această viaţă de credinţă. Sunt profund conştient de această moştenire profundă şi de datoriile şi responsabilităţile serioase care îmi revin acum mie", a declarat Regele Charles al III-lea în discursul său, potrivit BBC. S-a angajat să urmeze "exemplul" mamei sale, Elisabeta a II-a, decedată joi la vârsta de 96 de ani la Balmoral, în Scoţia. Noul suveran s-a angajat să respecte principiile constituţionale şi să se pună în slujba cetăţenilor. 

Primul discurs al Regelui Charles al III-lea

Înainte de a se adresa pentru prima dată naţiunii, noul suveran al Marii Britanii a primit-o în audienţă pe şefa guvernului, Liz Truss, care, şi ea, abia şi-a început mandatul. Numirea ei a fost ultimul act oficial al reginei Elisabeta a II-a. Discursul regelui a fost dedicat, în cea mai mare parte, mamei sale, căreia i-a promis să-i urmeze exemplul. "Aşa cum a făcut regina cu atât de neclintit devotament, şi eu, acum, mă angajez solemn ca, în timpul pe care mi-l va mai lăsa Dumnezeu, să susţin principiile constituţionale din inima naţiunii noastre", a declarat Regele Charles al III-lea.

Monarhul a anunţat că i-a conferit fiului său, William, devenit moştenitor al coroanei, titlul tradiţional de Prinţ de Wales. Soţia sa Catherine devine şi ea prinţesă de Wales, titlu ce nu a mai fost folosit de la moartea tragică a prinţesei Diana. Regele nu l-a omis nici pe prinţul Harry, chiar dacă acesta şi soţia sa Meghan au renunţat la titlurile regale. 

"Ştiu că noul nostru Prinţ şi Prinţesa de Wales vor continua să inspire şi să îndrume dezbaterile noastre naţionale, să-i ajute pe marginali să ajungă în centru, unde pot primi ajutor vital. Doresc, de asemenea, să-mi exprim iubirea pentru Harry şi Meghan, care continuă să-şi făurească vieţile dincolo de Ocean", a precizat Regele Charles al III-lea.

Discursul s-a încheiat cu noi şi emoţionante cuvinte de mulţumire pentru cea care a fost, timp de decenii, simbolul naţiunii britanice. "Pentru draga mea mamă: în momentul în care îţi începi ultima călătorie pentru a te alătura dragului meu tată, doresc să-ţi spun doar atât: îţi mulţumesc!", a mai spus Regele Charles al III-lea.

Urmărit cu atenţie în întregul Regat, discursul i-a impresionat chiar şi pe cei care, din diverse motive, nu aveau aşteptări prea mari de la noul monarh. "A fost un moment semnificativ. Eu nu sunt prea regalistă de felul meu, dar am avut un sentiment măreţ. Mai ales că (n.r. Regina) a domnit atât de mult", mărturiseşte o femeie. "Ştiu că a fost criticat mult în trecut şi aşa mai departe. Dar, sincer, chiar a început bine. Trebuie să-i urăm tot ce poate fi mai bine. Este regele nostru. Dumnezeu să-l ocrotească pe rege!", spune un englez. 

Înregistrarea discursului regal a fost difuzată şi în catedrala St. Paul din Londra, în cursul unei slujbe solemne în memoria defunctei regine. Au fost prezenţi aproape 2.000 de oameni, între care prim-ministrul şi toţi membrii guvernului. 

Charles al III-lea, proclamat azi Rege al Marii Britanii

Astăzi, Charles al III-lea va fi proclamat, oficial, rege şi va depune jurământul în faţa Consiliului Privat. Pentru prima dată în istorie, evenimentul va fi transmis în direct la televiziune. Proclamaţia va fi citită la palatul St. James şi la reşedinţa lordului primar al Londrei, precum şi în capitalele Scoţiei, Ţării Galilor şi Irlandei de Nord. Ceremonia încoronării propriu-zise va avea loc peste câteva luni. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Moment istoric: Charles al III-lea, proclamat azi Rege al Marii Britanii. Evenimentul, transmis LIVE la TV