Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Centralele electrice și termice ucrainene, principala linie de atac a rușilor. Kliciko: "Oamenii nu sunt deloc deprimați, sunt mânioși și gata să reziste"

Forţele Ucrainei şi Rusiei continuă să poarte lupte intense în Donbas. Ambele părţi afirmă că au respins atacurile inamicului. Dar principala linie de atac a Rusiei rămâne bombardarea neîncetată a centralelor electrice şi termice ucrainene. Aproape jumătate din obiectivele sistemului energetic al Ucrainei sunt sever avariate sau chiar scoase din funcţiune, potrivit guvernului de la Kiev.

de Redactia Observator

la 19.11.2022 , 08:40

După retragerea armatei ruse din Herson, ambele părţi au trimis întăriri pe frontul din Donbas, devenit epicentrul luptelor. Generalii ruşi au nevoie disperată de o victorie, care poate fi chiar şi cucerirea unui orăşel în ruine, pentru a face uitat eşecul umilitor de pe Nipru. Deocamdată, trupele ucrainene rezistă.

Volodimir Zelenski: Numai ieri, aproape o sută de atacuri ruseşti au fost respinse în regiunea Doneţk. Toţi soldaţii noştri, care îşi menţin poziţiile în Donbas sunt cu adevărat eroi. 

În plus, presa rusă susţine că o dronă submarină ucraineană a atacat un terminal petrolier în portul Novorosiisk, de la Marea Neagră, la sute de kilometri distanţă de litoralul Ucrainei. Atacul nu a fost confirmat, încă, oficial de niciuna din părţi. 

Vezi și

Parlamentul European va examina, săptămâna viitoare, desemnarea Rusiei ca stat susţinător al terorismului

Pe acelaşi subiect

Ministerul rus al apărării lansează, în schimb, acuzaţii grave la adresa armatei ucrainene. O înregistrare video ar arăta cum 11 prizonieri ruşi, dezarmaţi, sunt executaţi de militarii ucraineni. Guvernul de la Kiev nu a comentat acuzaţiile. Misiunea ONU pentru drepturile omului în Ucraina spune că de ambele părţi s-a constatat maltratarea unor prizonieri de război. Dar în Ucraina este vorba de cazuri izolate, în timp ce în Rusia abuzurile sunt "sistematice". Este probabil unul din motivele pentru care Parlamentul European va examina, săptămâna viitoare, desemnarea Rusiei ca stat susţinător al terorismului. 

Roberta Metsola, preşedintele PE: S-a aprobat. (Va fi dezbătută) o declaraţie a Consiliului şi Comisiei Europene pentru desemnarea Federaţiei Ruse ca stat susţinător al terorismului.

Vitali Kliciko: Oamenii sunt mânioşi, mânioşi şi gata să reziste

De fapt, practic, întreaga populaţie a Ucrainei suferă de pe urma atacurilor masive ale Rusiei împotriva sistemului energetic al ţării. Întreruperile de curent sunt tot mai frecvente şi îndelungate, mai ales la Kiev şi Odessa, dar şi în alte 16 regiuni, potrivit preşedintelui Zelenski. Kremlinul urmăreşte să înfrângă astfel voinţa ucrainenilor şi să-i facă să ceară pacea în condiţiile impuse de Rusia. Dar până acum şi această strategie a eşuat. 

Vitali Kliciko, primarul oraşului Kiev: După fiecare atac, eu stau de vorbă cu oamenii, cu civilii obişnuiţi. Nu sunt deloc deprimaţi. Sunt mânioşi, mânioşi şi gata să reziste, să apere casele noastre, familiile noastre şi viitorul nostru.     

Energia dar şi hrana lipsesc şi la Herson, oraşul eliberat după ce a fost devastat de ocupanţi. Dar guvernul face tot ce poate pentru a readuce situaţia la normal. Ieri seară, un tren a plecat din Kiev spre Herson, pentru prima dată după multă vreme. Iar în piaţa centrală a oraşului, după distribuirea ajutoarelor umanitare, oamenii au cântat imnul naţional ucrainean. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Centralele electrice și termice ucrainene, principala linie de atac a rușilor. Kliciko: "Oamenii nu sunt deloc deprimați, sunt mânioși și gata să reziste"