Video Cel puţin patru oameni, între care un pompier, au murit în urma furtunilor care au făcut prăpăd în Croaţia. Alţi 115 au fost răniţi
O furtună puternică a făcut prăpăd în ţările din zona Mării Adriatice. Patru oameni, printre care şi un pompier, au fost ucişi în Croaţia de copacii căzuţi peste ei. În capitala Zagreb, în jumătate de oră nu a rămas niciun cartier fără pagube. Vântul a smuls acoperişuri, panourile de pe marginea drumurilor şi a pus la pământ stâlpii de electricitate. Transportul public a fost de asemenea serios afectat. 115 oameni au fost răniţi în toată ţara. În Slovenia, o turistă a murit şi alte persoane au ajuns la spital după ce au fost lovite de fulgere.
- Papa Francisc a murit. Acum începe un proces vechi de secole pentru alegerea unui nou Suveran Pontif
Cel puţin cinci persoane au murit în urma unei furtuni deosebit de violente care s-a abătut miercuri seara asupra Croaţiei, Sloveniei şi Bosniei, după mai multe zile de temperaturi caniculare în Balcani, informează AFP.
"Este o furtună fără precedent şi din punct de vedere al pagubelor", a declarat primarul capitalei croate Zagreb, Tomislav Tomasevic.
Stâlpi de electricitate au fost avariaţi, acoperişurile multor case au fost smulse de vântul violent şi mai multe străzi au fost inundate, potrivit Agerpres. Cel puţin patru persoane - trei în Croaţia şi una în Slovenia - au murit în urma prăbuşirii unor copaci, dintre care două la Zagreb, unde un spital a fost, de asemenea, inundat, potrivit poliţiei şi a informaţiilor apărute în mass-media locale.
Cea de-a treia victimă din Croaţia este un bărbat de 40 de ani, care a murit atunci când un copac smuls din rădăcini s-a prăbuşit peste camioneta sa în estul ţării, a declarat poliţia.
- Planul UE în cazul în care negocierile comerciale cu SUA eşuează - Bloomberg
- Papa Francisc a murit. Acum începe un proces vechi de secole pentru alegerea unui nou Suveran Pontif
- Mesajul lui J.D. Vance, ultimul oficial care l-a întâlnit pe Papa Francisc. A fost primit ieri, la Vatican, de...
- Ce urmează după moartea Papei Francisc. Suveranul Pontif a cerut să fie înmormântat într-un sicriu simplu de lemn
- Reacții internaționale după moartea Papei Francisc. Metsola: "Zâmbetul lui contagios a cucerit inimile a milioane...
La Zagreb echipe lucrau din greu joi dimineaţă la curăţarea resturilor de pe străzi, autorităţile îndemnând locuitorii să nu meargă în parcurile unde au căzut copaci, iar stâlpi de electricitate au fost avariaţi. Vântul puternic a provocat, de asemenea, căderea unei macarale, rănind grav persoana care manevra cabina.
În Slovenia vecină, o persoană a murit în urma prăbuşirii unui copac în apropierea lacului Bled, iar o femeie a murit la Brčko, în nordul Bosniei, în timpul furtunii, potrivit mass-media locale.
Această furtună din Balcani s-a produs într-un moment în care numeroase regiuni ale lumii se confruntă cu condiţii meteo extreme.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰