Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cel mai neașteptat start al sezonului incendiilor din ultimii 20 de ani, în Amazon. Focul a înghiţit o suprafaţă imensă

Incendii uriașe au izbucnit în partea braziliană a Amazonului. Suprafața afectată de flăcări este dublă în comparație cu cea arsă anul trecut. Numeroase echipe de pompieri au fost trimise în zonele afectate.

de Redactia Observator

la 09.08.2024 , 21:33

- Profimedia

Specialiștii spun că este cel mai neașteptat și prost start al sezonului incendiilor de pădure din ultimii 20 de ani din Amazon. Ei spun că pe lângă impactul comunităților umane care se tot extind în pădurea tropicală, de vină sunt seceta record și încălzirea globală, potrivit Reuters.

Incendii uriaşe în Amazon

Vineri, fumul a acoperit Autostrada Transamazoniană din apropierea orașului Apui, în sudul statului Amazonas din Brazilia. Acolo numeroși pompierii s-au adunat pentru a lupta cu flăcările, relatează Mediafax.

Articolul continuă după reclamă

Suprafața arsă în Amazonia braziliană aproape s-a dublat în primele șapte luni ale anului 2024 față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor din satelit ale agenției guvernamentale de cercetare spațială INPE. Incendiile au distrus o suprafață de 26.246 km pătrați în perioada respectivă.

Condițiile ar putea să se înrăutățească, deoarece incendiile din Amazon ating de obicei vârful în august și septembrie înainte de sosirea ploilor sezoniere.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Cel mai neașteptat start al sezonului incendiilor din ultimii 20 de ani, în Amazon. Focul a înghiţit o suprafaţă imensă