Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ce avere avea Prințul Philip și cine sunt moștenitorii soțului Reginei Elisabeta a Marii Britanii

Prințul Philip al Marii Britanii, soțul reginei Elisabeta a II-a, nu era atât de bogat precum ar putea crede unii oameni. Prințul a intrat în Familia Regală Britanică prin căsătorie, în 1947, cu cinci ani înainte ca aceasta să devenă regină, și a fost cel mai longeviv consort regal din istoria britanică.

de Ana Maria Ghiarasim

la 09.04.2021 , 15:33

Ce avere avea Prințul Philip și cine sunt moștenitorii soțului Reginei Elisabeta a Marii Britanii Ce avere avea Prințul Philip și cine sunt moștenitorii soțului Reginei Elisabeta a Marii Britanii - Profimedia Images

Înainte de căsătoria cu Regina Elisabeta a II-a, prințul Philip a renunţat la toate titlurile sale regale şi a luat numele de domnişoară al mamei lui – Mountbatten, nume ce a făcut istorie în Regatul Unit.

Averea prințului Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a

Potrivit Celebrity Net Worth, prințul Philip al Marii Britanii avea o avere estimată la aproximativ 30 de milioane de dolari, în 2020.

Articolul continuă după reclamă

Începând din 1990, prințul Philip a primit o anuitate de aproximativ 360.000 de lire sterline pe an de la Parlamentul britanic. Scopul oficial al acestei anuități era de a-și finanța cheltuielile la îndeplinirea sarcinilor publice. Aceste plăți au continuat chiar și după ce prințul Philip s-a retras din funcțiile oficiale în 2017. La acea vreme, Legislativul anunța că, dacă nu va folosi acești bani pentru a-și finanța atribuțiile regale, este pasibil de impozitare.

Pe acelaşi subiect

Prin comparație, valoarea netă a reginei Elisabeta a II-a este estimată în prezent la 600 de milioane de dolari, potrivit aceleiași surse.

Prințul Philip are descendențe regale daneze și grecești

Prințul Philip s-a născut pe insula greacă Corfu la 10 iunie 1921. Tatăl său a fost prințul Andrei al Greciei și Danemarcei, un fiu mai mic al regelui George I al Greciei. Mama sa, prințesa Alice, era fiica lordului Louis Mountbatten și strănepoata reginei Victoria. A fost singurul fiu al Prințului Andrew al Greciei și al prințesei Alice von Battenberg, care au mai avut împreună și patru fiice. Viața lor avea să se schimbe în septembrie 1922. Atunci unchiul Prințului Philip, Regele Constantin, a fost forțat să abdice, iar familia sa a fost trimisă în exil, în Franța.

După ce a fost educat în Franța și Germania, a urmat cursurile Colegiului Regal de Marină de la Dartmouth. La Dartmouth a devenit expert în navigaţie şi a întâlnit-o şi pe cea care avea să-i devină soție. La vremea aceea, Prinţesa Elisabeta avea doar 13 ani, iar Philip 18.

Moștenitorii prințului Philip și ai reginei Elisabeta a II-a

Prințul Philip și Prințesa Elisabeta s-au căsătorit pe 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey. Philip a renunțat la toate titlurile nobiliare, dar a fost numit după nuntă Duce de Edinburgh. Cuplul regal a avut împreună patru copii: Prinţul Charles de Wales, moştenitorul tronului, Prinţesa Anne, Prinţul Andrew şi Prinţul Edward, 8 nepoţi şi 10 strănepoţi.

În 1952, Regele George al VI-lea a încetat din viață, iar Elisabeta a preluat tronul sub numele de Elisabeta a II-a. Lucru care l-a determinat pe Prinţul Philip să renunţe la serviciul său în marina britanică pentru a putea fi alături de soţia sa, Regina. Încoronarea oficială a avut loc la Westminster Abbey la 2 iunie 1953 și, pentru prima oară, a fost transmisă la televizor în întreaga lume.

În 1957, Philip a devenit Prinţ al Regatului Marii Britanii şi Irlandei de Nord în 1957, titlu acordat de soția sa, Regina Elisabeta a II-a. De-a lungul celor peste șapte decenii de căsătorie, Ducele de Edinburgh a însoțit-o pe Regina Elisabeta în vizite de stat, ceremonii oficiale și angajamente regale.

Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, a murit la vârsta de 99 de ani, a anunţat vineri Palatul Buckingham. Ducele de Edinburgh a fost soțului reginei Elisabeta a II-a timp de 73 de ani și ar fi împlinit 100 de ani pe 10 iunie.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Ce avere avea Prințul Philip și cine sunt moștenitorii soțului Reginei Elisabeta a Marii Britanii